21 January 2008

„Imaginaţi-vă fericirea… Nu am nevoie. Eu sunt fericită!”


Trebuie să vă spun, din capul locului, că nu sunt monarhist. Nu din cine ştie ce prejudecăţi sau ca urmare a educaţiei căpătate în şcoală în anii regimului comunist, aşa cum s-ar putea crede, ci pentru că, istoric fiind, consider că monarhia în sine, ca instituţie, trebuie şi poate fi judecată şi valorizată numai în funcţie de reprezentanţii ei, oricât de „unşi” ai Domnului ar fi aceştia.
În al doilea rând, trebuie să vă mărturisesc că nu sunt un mare fan al Eugeniei Vodă, realizatoarea emisiunii „Profesioniştii”, fiindcă nu i-am înţeles niciodată criteriile pe baza cărora face invitaţiile în emisiune – mult prea subiective şi, uneori, discutabile – dar şi pentru că sunt de multe ori iritat de vorbăria ei inutilă care retează ideile şi gândurile ce abia se înfiripă în mintea interlocutorului pentru a nu mai fi rostite vreodată. Mă mulţumesc, de cele mai multe ori, să savurez spectacolul fascinant al inteligenţelor provocate la dialog în studioul Televiziunii Române.
Am admirat-o însă pentru reuşita profesională de a o transforma pe soţia fostului rege Mihai I, Ana de Bourbon-Parma, pentru prima oară în viaţa sa, într-un interlocutor cu totul special în emisiunea pe care o realizează. Nu am putut, din nefericire, să văd emisiunea, dar am citit transcrierea integrală a dialogului purtat, disponibil deja pe site-ul hotnews.ro, şi am rămas surprins de nobleţea, naturaleţea şi firescul pe care regina Ana le degajă, chiar dincolo de cuvintele tipărite, ceea ce reprezintă o performanţă pentru un asemenea rarisim interlocutor.
Sunt numeroase amănuntele pe care nu le ştiam. Deşi alteţă regală, prin naştere, la numai 20 de ani era o simplă vânzătoare de panglici şi flori într-un magazin din New York, fără prea multe fandoseli la care, poate, ar fi îndreptăţit-o „sângele albastru” care îi curgea prin vine (intuiesc grimasa jucăuşă ce se pierde într-un zâmbet adolescentin atunci când, aparent naiv, se întreabă ce este acela „sânge albastru”!). Nu a ezitat o clipă, împreună cu fraţii săi, să se înroleze în armata franceză, în Al Doilea Război Mondial, fiind trimisă în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania şi decorată cu „Crucea de război” franceză. Toate acestea povestite cu simplitate şi eleganţă, fiindcă a fost tot timpul convinsă că o persoană de calitate se cunoaşte, în primul rând, prin modestie.
M-am amuzat să aflu cum l-a ajutat pe regele Mihai I – alungat de sovietici, prin instrumentele lor obediente instalate la Bucureşti, comuniştii – să înveţe revenirea la normalitatea unei vieţi pentru care nu avusese cine şi cum să-l pregătească, sprijinindu-l, cu aceeaşi admirabilă dăruire, să înfrunte drama dezrădăcinării pe care o vor fi trăit mulţi dintre cei care au fost nevoiţi să ia calea exilului după 1945.
Rugată de realizatoarea emisiunii să-şi imagineze fericirea, regina Ana, fără să stea prea mult pe gânduri, a răspuns: „Nu am nevoie să-mi imaginez. Sunt fericită!”
Îmi spun, în sinea mea, că, într-adevăr, aşa trebuie să arate o femeie fericită.

4 comments:

Adrian Ciubotaru said...

bine ai indraznit!:)

ciobanu.nicolae2002@gmail.com said...

Sincer, te-ai inspirat – citusi de putin – din postul meu?
Sunt nitel curios...

lucian draghici said...

Pai cum, sa nu fie fericita Majestatea Sa Regina Romaniei (cand a fost incoronata???) dupa ce statul roman a inzestrat Sfanta Familie si cu cea avut si cu ce n-a avut dupa ce ex-regele s-a umilit in fata lui Bombonel "Omul Anului VIP"

Florin ŞPERLEA said...

@adrian
Multumesc pentru incurajare. E necesara...
@cby
Da, cred ca prima "sursa" a fost blogul tau, apoi am citit transcrierea discutiei si, in final, am vazut pe site-ul TVR emisiunea inregistrata.
@lucian draghici
Titlul ei este cel pe care il stabileste Casa Regala romaneasca. Putem sa fim sau nu de acord cu el. Simbolic, cred ca i se poate spune si "regina Ana".
In marasmul general, marcat de toape care inunda TV-ul si viata noastra de zi cu zi, am simtit nevoia imperios sa "gust" aerul firesc al unei fiinte care degaja normalitate, modestie si bun simt. Educata sau nu intr-un fel anume, noua ne lipseste eleganta princiara ca regula, nu ca exceptie...
Cred ca este dreptul tuturor celor deposedati de regimul comunist de proprietatile pe care le-au avut inainte de 1948, sa si le recapete. Este, cred ca suntem de acord amandoi, ca este ceva normal.
Sincer, nu am avut senzatia ca regele Mihai s-a "umilit" acceptandu-si unele proprietati. Mai degraba cred ca s-a umilit cand a acceptat o cina discreta la Palatul Cotroceni atunci cand s-a reintalnit cu cel care l-a alungat din tara de mai multe ori in anii '90 si cand, in 2005, a acceptat sa mearga la Moscova pentru a marca implinirea a 60 de ani de la incheierea celui de Al Doilea Razboi Mondial. El putea sa se duca oriunde, numai la Moscova nu.
Si totusi s-a dus...