01 February 2008

Istorie contemporană în România...


Sunt tot mai mulţi cei care consideră că ştiu cum s-au petrecut anumite evenimente doar fiindcă le-au fost contemporani. Adică, stând frumuşel în fotoliu, acasă, la Bucureşti, să zicem, au ştiinţă despre ceea ce se întâmpla în acelaşi oraş, la o dată oarecare, doar fiindcă aveau informaţii, credibile şi complete, socoteau ei, prin diverse mijloace, de la faţa locului. Par la fel de convinşi de acest lucru inclusiv cei care erau prin apropiere ori chiar în locul în care se petrecea un anumit eveniment. Concluzia, de aceea, pare foarte simplă... Istorie contemporană ştie toată lumea şi, nu-i aşa, lucrurile sunt atât de clare încât nu mai este nevoie de prea multe interogaţii şi documente. Şi, eventual, pe cale de consecinţă, nici de istorici care să aibă ca domeniu principal de interes istoria contemporană! Oarecum firesc, aş putea spune, într-o ţară în care datul cu părerea despre orice, fie că te pricepi, fie că nu, este o trăsătură definitorie a comportamentului general.
Se ştie, un istoric onest este şi trebuie să fie preocupat mereu de sursele primare de informare. Sau – aşa cum ne explica un distins dascăl din Facultatea de Istorie din Bucureşti, simplificând, într-o oarecare măsură, ad usum Delphini – istoricul are obligaţia de a se întreba mereu cine a spus primul un anume lucru şi de unde ştia.
O să fiţi surprinşi dacă vă voi spune că, într-un anume sens, e mai comod şi mai spornic să te ocupi de... preistorie sau arheologie, decât de istorie contemporană, mai ales în România de astăzi! Fără să-i jignesc pe arheologi, pentru a căror dăruire profesională admiraţia mea este deplină, distinşii confraţi într-ale muzei Clio nu par să aibă problemele pe care le au specialiştii în istorie contemporană. În timp ce primii sunt tributari puţinelor mijloace documentare pe care le au la îndemână, descoperite mai degrabă întâmplător, istoricii care îndrăznesc să abordeze subiecte de strictă contemporaneitate sunt tot mai „îngropaţi” în mărturii de tot felul pe care trebuie să le ia în seamă, să le ierarhizeze, să le compare, eliminând pe acelea care introduc informaţii false sau puţin verosimile. După cum este posibil, întocmai ca în cazul arheologilor, ca documente esenţiale pentru înţelegerea unui anumit eveniment contemporan să lipsească din diferite motive.
Arheologii găsesc câteva cioburi, obiecte de podoabă sau nişte oase şi, dincolo de testele moderne (cu C14, de pildă), pot emite diferite opinii. Contestaţii, cum vă imaginaţi, sunt prea puţine, de obicei ele provin din aceeaşi breaslă, dar nu din partea „contemporanilor”! Pentru doar câteva ore, în 22 decembrie 1989, de pildă, un specialist în istorie contemporană este însă nevoit sa citească sau să asculte numeroase opinii scrise sau înregistrate – care, unele, se contrazic în mod flagrant între ele, deşi cei care le susţin spun că s-ar fi aflat, la un moment dat, în aceeaşi încăpere ! – apoi trebuie să caute mărturii documentare suplimentare, pentru ca, în final, cei care nu sunt de acord cu interpretarea propusă în urma confruntării mărturiilor disponibile (deh, contemporanii noştri care par să ştie totul!) să fie gata să-l ostracizeze pe bietul istoric în lumea mediocrilor scribi de duzină, aplicându-i etichete de tot soiul, înainte de a se întreba dacă demersul acestuia se întemeiază sau nu pe minime principii profesionale, căci până la evaluarea onestităţii e cale tare lungă...
Am fost, în 22 decembrie 1989, în Sibiu, ca şi alţi colegi de şcoală militară pe care hazardul ne-a rânduit în mijlocul unor evenimente controversate, chiar în faţa sediului Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, aflat peste drum de Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu”, al cărei elev eram atunci. Însă nu am îndrăznit niciodată, cu toate acestea, să spun că ştiu ce s-a întâmplat în Sibiu.
Iar pentru o asemenea atitudine am impresia că e nevoie mai degrabă de bun simţ decât de cunoaşterea meseriei de istoric...

2 comments:

CBY said...

Articol care a aparut, de altfel, in rubrica ta din "Observatorul militar".

Florin ŞPERLEA said...

Corect, majoritatea postarilor sunt articolele din OM.