Antoaneta Etves, jurnalistă la „Cotidianul”, a făcut, cu prilejul recentei înzăpeziri a Capitalei, o descoperire senzaţională, încurajată fiind de declaraţiile Andreei Dumitru, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării. Cea din urmă a declarat că orice primărie poate „cere ajutorul, în caz de inundaţii sau în caz de deszăpezire”, armatei, legea invocată fiind Ordonanţa de urgenţă nr. 21/2004, devenită, cu unele modificări, Legea 15/2005 („Cotidianul”, 9 ianuarie 2008).
Conştiincioasa jurnalistă, fără să citească măcar un singur articol din reglementările pomenite (căci, altminteri, şi-ar fi pus mai întâi sieşi unele întrebări!), începe, aşezată comod, pesemne, în fotoliul călduţ din redacţie, să sune primarii sectoarelor Capitalei pentru a-i întreba dacă ştiau marea veste că „armata dă zapada gratis”. Cu excepţia unuia (care făcuse însă o solicitare personală, nu în temeiul vreunei presupuse legi!), toţi au răspuns că nu, dar că se vor informa cu privire la acest aspect. Este de presupus, aşadar, că, iernile viitoare, cel puţin în Capitală – unde ploile şi zăpezile, mai mult sau mai puţin semnificative, capătă, de fiecare dată, graţie jurnaliştilor, proporţii de coşmar! – primarii, oricare vor fi aceştia, vor şti ce au de făcut. Comandanţii vor trebui să-şi pregătească pe îndelete eşaloane de intervenţie grabnică la curăţat străzile metropolei la solicitările telefonice ale primăriilor.
Adevărul este că armata română a acţionat, în mod tradiţional, nu numai în anii regimului comunist – aşa cum mulţi s-au grăbit să facă o seamă de comparaţii – în situaţii foarte grave, generate de vremea capricioasă, de fenomene naturale cărora este aproape imposibil să li te opui, poate cea mai notabilă intervenţie, de care sunt convins că mulţi îşi amintesc, fiind aceea ulterioară cutremurului de pământ din 4 martie 1977.
Nu reiau aici o formulă care a făcut o frumoasă carieră în perioada post-decembristă şi o să mă iertaţi, sper, pentru truismul afirmaţiei următoare: ei, bine, iarna... ninge! Adevărat, mai mult sau mai puţin, dar ninge! Este lăudabil efortul militarilor implicaţi în dezăpezirea arterelor Capitalei, dar acesta, în opinia mea, creează un precedent care, în loc să aducă beneficii instituţiei militare, îi va crea, pe termen lung, prejudicii.
În primul rând, va fi foarte greu de acum încolo, la nivelul autorităţilor locale, să se mai facă o bună distincţie între o situaţie de criză sau de urgenţă (deşi acestea sunt definite în legislaţia actuală şi, mai ales, cine are dreptul să le declare ca atare!) şi o alta, spuneţi-i cum vreţi, determinată de capriciile vremii.
În al doilea rând, autorităţilor locale şi, mai ales, locuitorilor Capitalei, unde lipsa de simţ civic a atins cote alarmante (faptul în sine este explicabil, dar nu schimbă datele problemei!), li s-a inculcat convingerea că armata este soluţia facilă – „gratis”, cum proclamă, vioaie, jurnalista mai sus amintită! – la care, probabil, se vor înghesui primăriile să apeleze ori de câte ori vor considera ele că este necesar.
Pe de o parte, comandanţii solicitaţi vor trebui să ia decizii numai în baza reglementărilor în vigoare (citite şi respectate!), iar pe de altă parte lipsa de responsabilitate a cetăţenilor, care plătesc taxe şi impozite pentru salubrizarea zonelor în care locuiesc şi, deci, implicit, pentru dezăpezirea arterelor principale, dar care sunt incapabili să ceară socoteală pentru modul în care este cheltuit banul public, se va accentua.În plus, mă tem că, de la ferestrele propriilor imobile, cei mai mulţi vor privi cu satisfacţie ostaşii în uniforme mozaic, angajaţi temeinic în dezăpezirea străzilor şi trotuarelor, trăind cu convingerea că aceasta este cea mai bună soluţie pentru incapacitatea lor funciară de a-şi îndeplini obligaţiile cetăţeneşti.
Conştiincioasa jurnalistă, fără să citească măcar un singur articol din reglementările pomenite (căci, altminteri, şi-ar fi pus mai întâi sieşi unele întrebări!), începe, aşezată comod, pesemne, în fotoliul călduţ din redacţie, să sune primarii sectoarelor Capitalei pentru a-i întreba dacă ştiau marea veste că „armata dă zapada gratis”. Cu excepţia unuia (care făcuse însă o solicitare personală, nu în temeiul vreunei presupuse legi!), toţi au răspuns că nu, dar că se vor informa cu privire la acest aspect. Este de presupus, aşadar, că, iernile viitoare, cel puţin în Capitală – unde ploile şi zăpezile, mai mult sau mai puţin semnificative, capătă, de fiecare dată, graţie jurnaliştilor, proporţii de coşmar! – primarii, oricare vor fi aceştia, vor şti ce au de făcut. Comandanţii vor trebui să-şi pregătească pe îndelete eşaloane de intervenţie grabnică la curăţat străzile metropolei la solicitările telefonice ale primăriilor.
Adevărul este că armata română a acţionat, în mod tradiţional, nu numai în anii regimului comunist – aşa cum mulţi s-au grăbit să facă o seamă de comparaţii – în situaţii foarte grave, generate de vremea capricioasă, de fenomene naturale cărora este aproape imposibil să li te opui, poate cea mai notabilă intervenţie, de care sunt convins că mulţi îşi amintesc, fiind aceea ulterioară cutremurului de pământ din 4 martie 1977.
Nu reiau aici o formulă care a făcut o frumoasă carieră în perioada post-decembristă şi o să mă iertaţi, sper, pentru truismul afirmaţiei următoare: ei, bine, iarna... ninge! Adevărat, mai mult sau mai puţin, dar ninge! Este lăudabil efortul militarilor implicaţi în dezăpezirea arterelor Capitalei, dar acesta, în opinia mea, creează un precedent care, în loc să aducă beneficii instituţiei militare, îi va crea, pe termen lung, prejudicii.
În primul rând, va fi foarte greu de acum încolo, la nivelul autorităţilor locale, să se mai facă o bună distincţie între o situaţie de criză sau de urgenţă (deşi acestea sunt definite în legislaţia actuală şi, mai ales, cine are dreptul să le declare ca atare!) şi o alta, spuneţi-i cum vreţi, determinată de capriciile vremii.
În al doilea rând, autorităţilor locale şi, mai ales, locuitorilor Capitalei, unde lipsa de simţ civic a atins cote alarmante (faptul în sine este explicabil, dar nu schimbă datele problemei!), li s-a inculcat convingerea că armata este soluţia facilă – „gratis”, cum proclamă, vioaie, jurnalista mai sus amintită! – la care, probabil, se vor înghesui primăriile să apeleze ori de câte ori vor considera ele că este necesar.
Pe de o parte, comandanţii solicitaţi vor trebui să ia decizii numai în baza reglementărilor în vigoare (citite şi respectate!), iar pe de altă parte lipsa de responsabilitate a cetăţenilor, care plătesc taxe şi impozite pentru salubrizarea zonelor în care locuiesc şi, deci, implicit, pentru dezăpezirea arterelor principale, dar care sunt incapabili să ceară socoteală pentru modul în care este cheltuit banul public, se va accentua.În plus, mă tem că, de la ferestrele propriilor imobile, cei mai mulţi vor privi cu satisfacţie ostaşii în uniforme mozaic, angajaţi temeinic în dezăpezirea străzilor şi trotuarelor, trăind cu convingerea că aceasta este cea mai bună soluţie pentru incapacitatea lor funciară de a-şi îndeplini obligaţiile cetăţeneşti.
1 comment:
Pai, da, ai dreptate (ca – aproape – intotdeauna). Normal ca se creeaza un precedent periculos.
In plus ideea e de-a dreptul stupida. Daca mai avem inca destui oameni pentru a actiona post-calamitate, in nici un caz nu dispunem de fortele dinainte de 1989 (gura lumii sloboda: "era mai bine inainte"), ca sa deszapezim noi orasele (si atunci la ordin politic, se stie). Dar asta este.Excelent post!
Post a Comment