Ajung, spre seară, după o zi de muncă, la un medic, pentru câteva reţete pentru părinţii mei. Asistenta e vizibil iritată de ora la care am ajuns - deşi, teoretic cel puţin, programul de consultaţii este până la ora 20 şi ceasul indică doar ora 19,15 -, afară o aşteaptă soţul cu copilul răcit. Este îngrijorată femeia şi, evident, izbucneşte atunci când îşi dă seama că medicul intenţionează să mă treacă în registru şi să-mi dea reţetele. "În America nu e aşa, doamnă, îi zice doctoriţei, dacă nu ai programare nu vii, nu intri. Aici, fiecare vine când vrea..."
Îi explic politicos că vin de la serviciu, ceea ce era perfect adevărat. Mă scuz, aşadar, că am venit în timpul programului afişat pe uşă, nu-i aşa? Se apucă să scrie reţeta. Nu ştie unele substanţe, nu ştie clasificarea bolilor şi doctoriţa îi dictează cu răbdare. Una din reţete tot o greşeşte. Îmi dau seama abia la farmacie, când individa opacă din spatele ghişeului meschin - rămăşiţă a ghişeului mic-mic-mic de altădată - îmi explică de ce nu îmi poate elibera medicamentele. Una din substanţele scrise are codul unei alte boli. Teoretic, trebuie făcută cale întoarsă la medic pentru corectarea reţetei şi ştampilarea suplimentară.
Adevărul e că în America, unde îi place dumneaei, ea era cel mult femeie de serviciu într-un dispensar pentru animalele fermierilor, judecând după cunoştinţele sale. Dar şi acolo ar fi trebuit să ştie unde poate da cu mopul şi unde nu. De aia rămâne în România, îmi zic, şi nu pleacă în America aia la care râvneşte tuta. Aici e asistentă medicală. Pentru semenii ei. Pe banii şi nervii mei, ai tăi, ai părinţilor tăi şi bunicilor tăi. Care nu au nicio vină că incompetenţa a devenit uşa deschisă pentru promovarea oricui. Pentru ca, apoi, să emită pretenţii de onorabilitate profesională. Că "aşa e în America"!
No comments:
Post a Comment