România a intrat – părea că a venit timpul! – în „era blogărelii” sau, dacă preferaţi un termen mai elegant, a „blogosferei”. Politicieni, oameni de bine, triste figuri de tranziţie înţepenită în tipare prestabilite, aşa-zişi şi autointitulaţi „oameni de carte”, care ne dau lecţii fără să citească nimic din şi despre cărţile despre care ne vorbesc, chipuri ale zilei, minţi vioaie, amuzante şi bine „ascuţite”, năimiţi ai sorţii, iluştri anonimi şi multe, multe „fitze” deşucheate, căzute ruşinos la examenul de gramatică şi vădit repetente în chestiuni de logică elementară au inundat Internetul şi îşi expun produsele cugetate în dialogul inert cu computerul, ieşind, într-un fel, dintr-o recluziune nefericită şi dând sens unei tendinţe fireşti spre dialog şi comunicare.
O sa fiţi însă surprinşi să constataţi că mulţi dintre cei care au învăţat să utilizeze blog-ul uită (dacă le-au ştiut vreodată!) de regulile elementare ale dialogului şi, mai ales, de necesitatea acestuia... Considerându-se un fel de semizei sau chiar nişte zei cu acte în regulă (jefuite, poate, ipocriţii uită să ne spună, din Olimpul imaginar al minţii lor hiperexcitate!), ei ignoră suveran că a avea o opinie diferită de a lor este semn că gândim altfel şi, până la urmă, o şansă în plus pentru o soluţie mai bună la o problemă a cărei rezolvare ne interesează pe toţi, în egală măsură...
Faceţi un exerciţiu şi exprimaţi-vă punctul de vedere pe blog-urile unora dintre cei pomeniţi mai sus, opinii evident diferite de ale lor, în cel mai curat limbaj cu putinţă, dar în deplină contradicţie cu susţinerile lor, adesea interesate, şi o să constataţi cu tristeţe cum ideile vă sunt atent selecţionate, adesea şterse, ca şi cum nu ar fi fost, dar de prea puţine ori comentate şi acceptate de deţinătorii blog-urilor ca un necesar pas înainte pe calea dialogului.
De fapt, ca să nu ne ascundem după deget, fie în lumea virtuală sau în cea reală, noi, românii, din nefericire, nu avem cultura dialogului... Nu o să auziţi prea des acea anglo-saxonă formulă care exprimă atât de concis ideea dezacordului ivit între părţi, dar care conservă, intact, respectul pentru poziţia celuilalt: We agree to disagree!Explicaţia nu constă doar în faptul că avem origini latine şi nu anglo-saxone.Explicaţia rezidă în secole de educaţie de proastă calitate sau, pur şi simplu, inexistentă, în decenii de lipsă a dialogului autentic al elitelor cu ele însele, dar şi cu şi majoritatea populaţiei, în decenii de impunere cu forţa, de sus în jos, a unui comportament unic în împrejurări diverse.
Chestiune de decenţă şi bun-simţ, până la urmă, dialogul autentic e marea noastră neputinţă, care ne identifică şi ne pune o ştampilă urâtă, înainte ca sociologii să purceadă la „sondarea ştiinţifică” a naţiei, pe diverse teme...
Textul acesta e o completare a celui anterior, în alt registru, pe baza experienţei mele triste pe unele bloguri. Vă recomand să faceţi această încercare şi să-mi împărtăşiţi concluziile voastre.
No comments:
Post a Comment