08 March 2011

Graniţa (subţire) dintre două lumi


Moartea violentă şi controversată a şapte călugări cistercieni (sau trapişti, după numele unei mănăstiri din Normandia, în Franţa) de la mănăstirea din Tibhirine (Algeria), în 1996, care a impresionat opinia publică din Franţa la acea vreme, este pretextul filmului realizat de Xavier Beauvois – „Oameni şi zei”. Derulat pe fondul războiului civil din Algeria, conflictul care a opus autorităţile algeriene rebelilor islamişti, filmul, care înfăţişează perioada imediat premergătoare tragediei suferite de călugării de la mănăstirea din Tibhirine, întemeiat pe scenariul semnat de Etienne Comar şi Xavier Beauvois, s-a bucurat de succes la Festivalul de Film de la Cannes, în 2010, unde a primit Marele Premiu (al doilea ca importanţă după Palme d’Or), fiind favorit şi la César, unde a câştigat premiul pentru cel mai bun film, în acelaşi an.
Primit cu ovaţii de public în sălile de cinema din Franţa şi prezentat elogios în publicaţiile de specialitate care i-au dedicat spaţii generoase, „Oameni şi zei” mi se pare un film neputincios în faţa publicului românesc – străin complet de problema războiului civil algerian şi de rolul asumat în Algeria de comunităţile de călugări catolici, indiferent de ordinele religioase cărora le aparţin.
Pentru că moartea celor şapte călugări de la mănăstirea din Tibhirine este şi astăzi învăluită în mister (printre ipoteze se numără uciderea acestora de o grupare islamistă sau chiar de armata algeriană, într-un schimb de focuri cu rebelii islamişti, ori, poate, în mod deliberat, pentru a pune pe seama rebelilor apoi această tragedie), Xavier Beauvois şi-a propus să sugereze publicului mai multe variante, subliniind respectul de care se bucurau oamenii lui Hristos în sânul unei grupări de rebeli islamişti (şeful grupării vorbeşte cu stareţul trapist, Christian, în citate din Coran, dar unul dintre rebeli, intrat prin forţa armelor în mănăstire, întreabă, candid, unde e Papa!), ceea ce atrage suspiciunea autorităţilor şi, mai ales, a armatei algeriene. Dar Beauvois pare să fie adeptul convingerii că decapitatea unei grupări islamiste ar fi condus la ridicarea alteia şi că aceasta din urmă, orbită de fanatism şi lipsită de un lider înţelept şi autoritar, s-ar fi aflat la originea masacrării celor şapte călugări cistercieni. Opoziţia dintre adepţii ordinului creştin şi islamiştii radicali este evidenţiată, din punctul meu de vedere, printr-o risipă de timp, mijloace tehnice şi echipă de filmare, ceea ce face ca, la un moment dat, filmul să pară mai degrabă unul documentar, fără nicio miză, accentul fiind pus pe dăruirea călugărilor faţă de comunitatea arabă în mijlocul căreia vieţuiesc, pe îndoilelile care îi cuprind pe slujitorii lui Hristos, dar pe care nu ezită să şi le împărtăşească, atunci când rebelii islamişti par tot mai agresivi, şi, nu în ultimul rând, pe vocaţia martiriului.
Filmul este puternic însă prin felul în care scenariul şi camera insistă asupra conturării personalităţii fiecărui călugăr în parte, în situaţii-limită sau cu totul obişnuite, cu o scenă de forţă, bine construită, în timpul unei mese comune în care trapiştii de la mănăstirea din Tibhirine gustă un vin roşu pe muzica lui Ceaikovski din „Lacul lebedelor”.

3 comments:

Nicolae CIOBANU (jr.) said...

Pai vezi, de-asta te duci tu sa vezi astfel de filme, pentru ca le intelegi ;)

Sei Shonagon said...

Si unde l-ai vazut? Eu probabil nu sunt atenta, pentru ca in Bucuresti nu-mi cad ochii decat pe afisele de filme usurele :))

Florin ŞPERLEA said...

@Nicu, @Sei Shonagon
A fost programat si a rulat, pentru vreo trei zile, la Cinema "Studio". Recunosc ca m-au atras, in primul rand, premiile care au onorat filmul, dar cred ca tebuia sa fiu francez sau algerian ca sa fiu ceva mai entuziasmat la iesirea din sala de cinema!