24 December 2009

Nebunia sărbătorilor la români

Crăciunul, ca, de altfel, multe dintre sărbătorile noastre, laice ori religioase, au ceva de "comandă" în ele. E un fel de "hai, bucură-te, o face toată lumea, e Crăciun/Paşte/Revelion". Fii vesel, fii cool, fii cu noi, fii unde vrem noi! E o "turmă" care merge nu ştiu unde. Nu vii? Nu. Şi tre' să fiu şi politicos. E un soi de invitaţie la bucurie la ordin, la hlizeală şi formule prefabricate, la îmbuibare, la "ucis" telefonul mobil cu sms-uri (spre satisfacţia firmelor de telefonie mobilă, care prosperă pe seama utilizatorilor inconştienţi), la care, asta e, mai trebuie să şi răspunzi. Încerc să mă bucur atunci când mă simt eu bine (şi, slavă Domnului, uneori chiar mă simt bine în zile obişnuite din calendar, la 8 ianuarie, la 25 martie, 10 septembrie sau 22 octombrie), când am motivele mele să fiu în al nouălea cer - şi, uneori, chiar sunt! - astfel încât nu ştiu la ce bun să mă prefac pentru lumea din jur că trăiesc o stare de beatitudine soră cu pătrunderea în Rai, dacă mie, unul, mi se pare că ceea ce este în jur - un soi de fericire comandată cu luminiţe, colinde (o, iertaţi-mă, nu le mai suport!), moşi de toate neamurile şi sexele şi multă, multă mitocănie şi mârlănie - miroase a kitsch prost pus în scenă de comercianţi rapace, gata să vândă orice şi pe oricine dacă ies bani din asta.
Mă uit în jur şi nu văd nimic din bucuria Crăciunului (sincer, mă ajută şi peisajul dezolant al Capitalei, cu zăpada fleşcăită, maroniu-căcănie, întinsă peste tot, care îmi intră în pantofi sau ghete, inevitabil, şi pe care puţini s-au gândit ca ar fi civilizat-cetăţenesc să o înlăture, lăsând la o parte faptul că pe unii chiar îi plătim din banii noştri să presteze asemenea servicii - la intrarea în Cişmigiu, dinspre "Lazăr", era plantată o masă cu puşculiţă, ca la Biserică, iţindu-se un anunţ cretinoid-tembel: "Pentru cei care au curaţat aleea", să mor de râs, era o combinaţie de mortuar-penibil cu mult, muuuuuuuuuuulllltttttttt tupeu!), deci nu văd nicio bucurie a Crăciunului, îmi pare rău să vă spun, ci aceeaşi încrâncenare care ne dezbină şi ne izolează în forurile noastre interioare, ca nişte animale hăituite care nu mai au curaj să iasă din propria cochilie, jucând doar roluri impuse în spaţiul public şi încordate pentru a răspunde oricărei potenţiale agresiuni. Am fost la Carrefour (magazinul nu are nicio vină, el e doar "scena" care adună "specii" şi nu pot să stau impasibil la un asemenea spectacol!) şi m-am îngrozit de halul în care arată Crăciunul în spaţiul public.
O ţaţă proastă îşi "bagă pula" - am citat, nu daţi cu paru'! - fiindcă nu ştiu ce netrebnic şofer a stropit-o pleoscăindu-şi SUV-ul într-o baltă, şi trage cu putere un copil după ea - nu, nu e ţigancă, asta e culmea! - iar eu rămân crucit cât de jos poate să decadă o femeie isterizată de ceea ce se întâmplă în jurul ei. Un alt şofer vrea să se vâre mai în faţă şi calcă acceleraţia doar-doar îl va putea împiedica pe cel de lângă el să-i treacă înainte, claxonând cu disperarea celui care a murit electrocutat pe instrument. E acesta spiritul Crăciunului? În fine, în învălmăşeala din magazin, "hiene" adaptate la prinsul prăzii, graţie comunicării în haită: "Du-te şi ia o sticlă. Două. Hai, că se bagă ăştia!" sau "Lasă-mă, fată (nevastă-sa, presupun!), eşti nebună? Mai avem destule!" (ce vor fi fost alea!). În sminteala din jur, nu-mi dau seama când mă prinde şi pe mine iureşul. Fac slalom, împingând căruciorul cu produse pe culoarul principal, şi, din neatenţie, ies în faţa unuia. "Vă rog, poftiţi!" şi îmi face semn curtenitor să trec. Mă trezesc ca dintr-un coşmar. Ce caută ăsta aici? Din ce lume vine? L-aş strânge în braţe şi i-aş spune, sincer, că aş bea o bere în cinstea lui. E singura clipă de normalitate pe care o identific în comportamentul semenilor mei în ajunul acestui Crăciun. Şi abia dacă am timp să-i răspund. Trec mai departe, ca şi cum nu aş fi observat. Dacă, în alt colţ al Capitalei, scrie şi el pe blog, va spune acelaşi lucru despre mine. Un nebun la cumpărături şi zău că ar avea dreptate! Este acesta spiritul Crăciunului? Nu. E nebunia sărbătorilor la români. O stare de disperare soră cu ţicneala isterică, o încrâncenare tembelă care îl transformă pe cel de lângă tine într-o potenţială victimă/agresor, înainte de a se fi dovedit ca atare.
Doar bucuria bradului împodobit mă calmează. Aşa plin cu globuleţe şi tot felul de şnururi decorative, cu instalaţia electrică în priză, bradul exprimă, în felul lui unic, ceea ce tot mai puţini dintre noi mai suntem în stare să oferim.
Iertaţi-mă că nu dau sms. Ca nu răspund la altele. Aş vrea să arunc telefonul mobil şi să schimb ziua din calendar, 24/25 decembrie cu 3, 4 sau 5 ianuarie. Cu orice zi obişnuită. Şi să mă bucur de bradul meu, chiar dacă sună egoist. Atât!

2 comments:

Nicolae CIOBANU (jr.) said...

Orice ai zice, eu iti urez Sarbatori fericite si fie ca toate lucrurile bune din lume sa ti se intimple! Dar am si eu o "suparare", pune te rog o poza cu bradul tau pe blog. Pleeeease!

Florin ŞPERLEA said...

Pun, pun, ai putintica rabdare...