Lala. Eroul Lala

Într-o ţară în care spiritul civic se află în colaps, cu toate eforturile de resuscitare întreţinute leneş de tot soiul de asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale, gestul ofiţerului în rezervă Gheorghe Lala din Braşov ţinteşte neverosimilul. Un cetăţean ca oricare altul, dar care, deşi aude focuri de armă, sare, cu pieptul gol, în loc să se pituleze mai temeinic printre zidurile caselor vechi din urbe, să prindă un răufăcător înarmat, uimeşte şi intrigă. Gheorghe Lala sfârşeşte tragic, împuşcat cu precizie în inimă de un individ încă necunoscut.
În aceeaşi ţară a paradoxurilor, Gheorghe Lala – chiar decorat post mortem de preşedintele României, într-o încercare lăudabilă de a revigora în inimile înfricoşate sau nepăsătoare ale românilor ideea dăruirii faţă de semeni – rămâne un ilustru necunoscut de care abia vorbeşte mass-media. El este un „absolvent al Facultăţii de Mecanică”, „ofiţer în rezervă”, „căsătorit”, „cu doi copii” şi... cam atât! Un portret „administrativ” livrat automat, la cerere, întocmai ca la consultarea unei baze de date electronice. În acelaşi timp, un suspect care abia îngaimă trei cuvinte inteligibile, pentru care muşchii prelucraţi la sală reprezintă un mod de viaţă – între două atacuri la nişte case de schimb valutar şi o operaţie banală pentru care a primit „liber” de la penitenciar şi pe care a ştiut să-l fructifice sine die – devine, fără voia lui, vedetă peste noapte şi suma tuturor dezbaterilor în care scenariile se succed, cu o repeziciune hollywoodiană, întregind poftele aprinse de conspiraţii oculte şi speculaţii infinite. Despre Gheorghe Lala, doar câteva cuvinte, unele de circumstanţă, două-trei imagini împrumutate în mai toate relatările, deşi din toată această nenorocire se desprinde, luminos, chipul său, acela al unui erou autentic, pentru care spiritul civic trebuie să fi fost mai mult decât o lozincă sau un concept nebulos numai bun de îndesat, fără rezultate concrete, în minţile elevilor sau ale studenţilor de la ştiinţe politice.
Gheorghe Lala întruchipează cea mai frumoasă şi mai onorantă cale de ieşire din marasmul lui „Las-o, bă, că merge aşa!” sau din ipocrizia adunată înapoia convingerii că atât timp cât nu ne afectează personal un anume fapt, acesta nu există. Eroul din Braşov ne demonstrează tuturor, chiar dincolo de moarte, că sunt şanse, oricât de puţine, de revigorare a spiritului civic, a ideii de dăruire faţă de semenii aflaţi în împrejurări critice, prin exemplul admirabil al gestului său care contrabalansează neaşteptat nepăsarea, neimplicarea, indiferenţa, dezinteresul şi impasibilitatea pocită, suveran afişată, a flegmaticului de serviciu.
Domnului Gheorghe Lala, ofiţer în rezervă, onorul meu, al militarului în activitate!
Cu imensul regret că sunt nevoit să-i aduc acest omagiu post mortem.