02 February 2009

Lala. Eroul Lala

Într-o ţară în care spiritul civic se află în colaps, cu toate eforturile de resuscitare întreţinute leneş de tot soiul de asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale, gestul ofiţerului în rezervă Gheorghe Lala din Braşov ţinteşte neverosimilul. Un cetăţean ca oricare altul, dar care, deşi aude focuri de armă, sare, cu pieptul gol, în loc să se pituleze mai temeinic printre zidurile caselor vechi din urbe, să prindă un răufăcător înarmat, uimeşte şi intrigă. Gheorghe Lala sfârşeşte tragic, împuşcat cu precizie în inimă de un individ încă necunoscut.
În aceeaşi ţară a paradoxurilor, Gheorghe Lala – chiar decorat post mortem de preşedintele României, într-o încercare lăudabilă de a revigora în inimile înfricoşate sau nepăsătoare ale românilor ideea dăruirii faţă de semeni – rămâne un ilustru necunoscut de care abia vorbeşte mass-media. El este un „absolvent al Facultăţii de Mecanică”, „ofiţer în rezervă”, „căsătorit”, „cu doi copii” şi... cam atât! Un portret „administrativ” livrat automat, la cerere, întocmai ca la consultarea unei baze de date electronice. În acelaşi timp, un suspect care abia îngaimă trei cuvinte inteligibile, pentru care muşchii prelucraţi la sală reprezintă un mod de viaţă – între două atacuri la nişte case de schimb valutar şi o operaţie banală pentru care a primit „liber” de la penitenciar şi pe care a ştiut să-l fructifice sine die – devine, fără voia lui, vedetă peste noapte şi suma tuturor dezbaterilor în care scenariile se succed, cu o repeziciune hollywoodiană, întregind poftele aprinse de conspiraţii oculte şi speculaţii infinite. Despre Gheorghe Lala, doar câteva cuvinte, unele de circumstanţă, două-trei imagini împrumutate în mai toate relatările, deşi din toată această nenorocire se desprinde, luminos, chipul său, acela al unui erou autentic, pentru care spiritul civic trebuie să fi fost mai mult decât o lozincă sau un concept nebulos numai bun de îndesat, fără rezultate concrete, în minţile elevilor sau ale studenţilor de la ştiinţe politice.
Gheorghe Lala întruchipează cea mai frumoasă şi mai onorantă cale de ieşire din marasmul lui „Las-o, bă, că merge aşa!” sau din ipocrizia adunată înapoia convingerii că atât timp cât nu ne afectează personal un anume fapt, acesta nu există. Eroul din Braşov ne demonstrează tuturor, chiar dincolo de moarte, că sunt şanse, oricât de puţine, de revigorare a spiritului civic, a ideii de dăruire faţă de semenii aflaţi în împrejurări critice, prin exemplul admirabil al gestului său care contrabalansează neaşteptat nepăsarea, neimplicarea, indiferenţa, dezinteresul şi impasibilitatea pocită, suveran afişată, a flegmaticului de serviciu.
Domnului Gheorghe Lala, ofiţer în rezervă, onorul meu, al militarului în activitate!
Cu imensul regret că sunt nevoit să-i aduc acest omagiu post mortem.

3 comments:

Nicolae CIOBANU (jr.) said...

OK, deci nu o sa fiu eu ala care sa spun ca nu a facut bine, domnul Lala a facut ce i-a dictat constiinta si moralitatea si educatia sa - cei sapte ani de acasa. Si nici nu am sa fiu eu cel care il ia in brate pe Mircea Badea cu indemnurile lui la stoparea ACTIVA a unui conflict, daca tot te bagi. Ceea ce conteaza in cele din urma nu este secunda, desi acea secunda si acel sentiment este divin. Conteaza (ca si in cazul Marian Cozma) URMARILE momentului divin, lipsa celui iubit pe vecie, sentiment groaznic, iremediabil, ce lasa urme adanci. Cum privesc cei indurerati, parintii care i-au crescut, evenimentul? Sunt ei oare multumiti ca educatia "corecta" a dat roade si fiul lor si-a facut datoria? Atunci bine. Dar eu ii vad pe toti plingind live la tv.

Florin ŞPERLEA said...

Nu cred ca cei pe care ii vezi tu varsand lacrimi "plang live la TV", asa cum spui, ci pur si simplu plang, iar televiziunile intra cu bocancii, din dorinta perversa de rating, in intimitatea si durerea oamenilor, pe care o exploateaza interesat si pervers.
Apoi, Nicu, s-a facut ceva durabil in lumea asta fara sange, jertfa si lacrimi?

dan said...

Cu o floare nu se face primavara... din pacate. Gestul sau a fost al unui erou. Daca ar fi mai multi de acest gen, poate ca hotii si banditii s-ar gandi de doua ori inainte de a scoate arma. Stiu un capitan de armata care a intervenit intr-un autobuz pentru a salva o femeie atacata. Desi era sportiv, a sfarsit prin a fi taiat de gasca camuflata prin tot autobuzul. Imi amintesc, de asemenea, de niste amici basarabeni, care nu aveau nicio retinere in a interveni in astfel de conflicte, fara sa se gandeasca la urmari. Pe atunci ii admiram... Nu cred ca suntem o natie care sa solidarizeze prea mult...