Gânduri de Ziua Naţională a României

Nu departe de casa mea, cineva a arborat în curtea casei sale drapelul tricolor. Mi-a părut rău ca nu am un drapel similar, l-aş fi pus în curtea casei. Promit să fac rost măcar pentru la anul.
Ce nu am reuşit eu, a făcut Google, celebrul motor de cautare online. Mulţumesc, Google România!
Totuşi, îmi e greu să spun celor pe care îi întâlnesc astăzi "La mulţi ani!" Aş putea spune, firesc, "La mulţi ani, România!", dar mă abţin să o fac faţă de cei pe care îi întâlnesc sau îmi trimit sms-uri cu acelaşi text. Mă leagă de ţară fire nevăzute şi nebănuite, mai ales ca istoric. Ştiu vârfurile, miracolele şi zbaterile istoriei noastre, după cum ştiu eşecurile, mizeriile şi trădările noastre ipocrite. Asta nu mă face mai puţin patriot şi nici mai puţin român. Ne prezentăm altora prin noi înşine, prin profesia şi competenţele noastre, abia apoi prin naţionalitate. Ceea ce e trist. Avem cu ce ne mândri, avem ce schimba. Multe, de o parte şi de alta.
Mă regăsesc în pasiunea şi încăpăţânarea celor care vor să schimbe ceva, aici, în ţară, şi mă oripilează imbecilitatea celor care pot scrie, pe soclul statuii ecvestre a lui Carol I, gata de a fi inaugurată de Ziua Naţională, în faţa Bibliotecii Centrale Universitare - acolo unde îi e locul şi de unde comunistii au alungat-o, în 1948 - că ar fi trebuit să fie gata mai întâi stadionul naţional - un reproş adresat actualului primar al Capitalei, Sorin Oprescu. În 1948, în alte circumstanţe decât cele impuse de URSS, românii ar fi protestat pentru dărâmarea statuii, în 2010, la refacerea statuii, unii imbecili pun în balanţă actul în sine cu un stadion, fie el şi naţional. Doar în Roma decăzută, imună la propriul ei trecut, probabil că prăbuşirea Colosseumului ar fi fost o mult mai mare tragedie decât distrugerea statuii Lupoaicei cu cei doi copii, Remus şi Romulus.
Într-un fel, de aceea e tristă România, fiindcă nu mai are repere. Iar şcoala e prima vinovată, ca şi toţi cei care au condus sau au făcut parte din acest sistem, după 1990 mai cu seamă.
Decontul va fi însă al tuturor. Mai ales dacă nu vor mai exista tabloide, emisiuni de doi lei şi stadioane. Doamne fereşte!


P.S. E semn de orgoliu nemăsurat (sau nesimţit, ca să fiu pe înţelesul tuturor!) să crezi că nu ai de ce să te simţi mândru că eşti român, doar fiindcă maică-ta s-a "eliberat" într-o maternitate de pe aici. Că ai o problemă cu ţara şi trecutul ei, e o chestiune de educaţie sau percepţie, de acord, dar măcar familia ta, aia care a trudit şi te-a crescut aici ar trebui să o respecţi. Şi asta deja trimite la trecut şi istorie, chiar dacă individuale. Însă unii cred cu putere că istoria începe şi sfârşeşte cu ei. Îi contrazic perpetuu cimitirele...