20 December 2010
Fracturi
Am văzut „Medalia de onoare”, filmul lui Călin Peter Netzer, mai degrabă împins de aprecierile multora dintre cei care au trecut pragul cinematografelor reuşind să se entuziasmeze mulţumitor încât să mă convingă să fac, la rândul meu, acelaşi pas.
Scenariul inteligent, al lui Tudor Voican, are însă „fracturi” care au reuşit să mă convingă, în cele din urmă, că ideea, deşi interesantă şi bine conturată în aparenţă – un veteran de război primeşte o medalie de onoare pe care, apoi, trebuie să o restituie – sfârşeşte în clişee care se vor amuzante şi succesiuni de evenimente neverosimile.
Este salvator jocul magistral al lui Victor Rebengiuc, al lui Ion Lucian şi chiar al lui Radu Beligan (cu o scenă de forţă, deşi modestă în economia scenariului), dar mi-a fost cu neputinţă să înţeleg cum poate o femeie, care nu vorbeşte vreme de şase ani cu soţul ei, să înceapă, dintr-o dată, să-şi reconsidere atitudinea (fără un incident declanşator puternic, întocmai ca acela care, probabil, i-a produs refuzul de a mai dialoga cu partenerul conjugal), după cum tot atât de greu de acceptat sunt scenele caricaturale care construiesc interacţiunea veteranului Ion I. Ion (Victor Rebengiuc) cu o isterică (gravidă) de la registratura Ministerului Apărării Naţionale, dar şi relaţiile „amestecate” dintre liderul Asociaţiei Veteranilor şi secretara sa, tuşe mult prea groase, anume făcute să forţeze cu tot dinadinsul râsul spectatorilor.
Scena din final este una memorabilă şi merită cu prisosinţă elogiată. Felul în care se privesc tatăl şi fiul (veteranul Ion I. Ion – Victor Rebengiuc – şi Cornel, interpretat de Mimi Brănescu), în gălăgia mesei de familie, animată de subiecte banale, subliniază cu ingeniozitate drama eroului principal şi un conflict între generaţii care se pliază perfect pe istoria României recente.
Sunt şi greşeli sau erori de plasare în timp, care, în SUA mai ales, sunt vânate cu pasiune de împătimiţii celei de a şaptea arte. Semnalez şi eu aici câteva, pentru amatorii de astfel de descoperiri: deşi scenariul ne trimite în decembrie 1995, ni se înfăţişează Monumentul Infanteriei din Bulevardul Kiseleff (inaugurat însă în anul 2000), veteranul Ion I. Ion trece, la un moment dat, prin faţa Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” (cum se citeşte în dreapta intrării principale), deşi, în 1995, aceeaşi instituţie se numea Academia de Înalte Studii Militare, după cum liderul veteranilor de război, interpretat de Ion Lucian, propune o intervenţie la Televiziunea Română pentru un mesaj în cadrul emisiunii militare de televiziune pe care o numeşte „Pro memoria”, în loc de „Pro patria”.
„Medalia de onoare” mi se pare un film făcut din cristale autentice şi resturi de geamuri sparte.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
Eu speram ca daca nu stiai sigur, macar banuiai cu ce se ocupa inginerul, scriitorul, publicistul,purtatorul de cuvant MAN si istoricul(buna asta cu istoria,nu???- ca din respect prea mare nu vreau sa fac vreun apropos la adresa celui care a fost indrumatorul lui de doctorat-oricum in sala, dupa fiecare examen se radea ca la fratii Marx)... Ma rog puteai sa fii mai incisiv...Se bagase pana si sub pielea lui Iosif Sava daca cei interesati mai tin minte...
Post a Comment