24 November 2011

Mulţumesc!

Nu-mi place să las cititorii să caute o postare care i-ar putea interesa. Şi pentru că un anumit text - din 2009, să ne înţelegem, ca istoric ţin la... cronologie! - a fost citat recent într-un anumit context, sporind substanţial numărul celor interesaţi de acest blog, îl reproduc mai jos. Contextul de care vorbeam mi-a prilejuit o mai bună cunoaştere a unor prieteni apropiaţi, dar mi-a oferit, în egală măsură, surprize foarte plăcute. Mesajele de solidaritate - multe - m-au bucurat, dovedindu-se reconfortante. Vă mulţumesc tuturor!
Presa românească, astăzi
Cei 150 de ani de presă militară în România, care se împlinesc, la 23 iulie [2009] – moment care marchează apariţia, în 1859, a primului număr al „Observatorului militar” –, ar trebui să fie, în oglindă, însăşi evoluţia constantă a presei, la noi, în general. Despre evoluţie, fireşte, se poate vorbi: programe computerizate de editare, mijloace de tipar moderne şi hârtie de o calitate superioară, pagini web proprii – indispensabile astăzi. Dar toate acestea ţin mai degrabă de aspectele „tehnice” şi mai puţin de calitatea jurnalismului, de care am toate motivele să mă îndoiesc. Şi nu o să intru, aici, în spinoasa problemă a moralităţii sau a „tonomatelor” şi „deontologilor”, e prea încinsă atmosfera pentru o astfel de dezbatere. O să mă refer mai degrabă la limbajul folosit din ce în ce mai des în relatările din presa scrisă în special, semn că nu e vorba doar de o contaminare nefericită, ci mai ales de o şcoală perversă a „audienţei cu orice preţ”, pe seama sacrificării conceptului de ştire sau relatare. Aflăm, astfel, că „se umblă” la legi, că dosarele nu ştiu cărui demnitar „au fost luate la puricat”, că oficiali desemnaţi în funcţii „şi-au intrat în pâine” sau au început „să dea cu subsemnatul” (aceasta fiind, vă mărturisesc, „favorita” mea!), că nu ştiu cine „a sărit la beregata” nu ştiu cui (simţi deja mirosul sângelui gâlgâind!) şi că vreun artist sau VIP „a săltat” un premiu. Alegerile fac mereu... „febră” (sper să nu fie de la vreo gripă, aviară, porcină sau cum s-o mai fi numind!), partidele „urechează” miniştri şi un potentat local „sugrumă” o... Direcţie (ce forţă, domnule!). Pirotehniştii trebuie că tresaltă uşor speriaţi, amintindu-şi datoria ce le revine, când află că vreun personaj anume a „aruncat o bombă”, dar le vine inima la loc, pentru că „bomba” e, de fapt, cine ştie ce declaraţie de doi lei care capătă proporţii ameţitoare, cu conotaţii mondiale... A, şi să nu uit de relatările inevitabile de Paşte sau de Crăciun, care nu mai sunt neapărat înrobite subiectelor horror, dar care continuă să utilizeze stereotipiile stupide cu spitalele luate cu asalt de beţivi în comă şi de umflaţi cu miel/porc până dincolo de cota de avarie! Îndrăzesc să spun că, în acest peisaj nefericit, în care limba română este siluită cu bună ştiinţă şi reconfigurată în înţelesuri de messenger, presa militară şi jurnaliştii militari şi-au păstrat, spre onoarea lor, decenţa de a scrie corect şi civilizat despre un eveniment sau de a relata o poveste de viaţă. Chiar şi atunci când unii ofiţeri de relaţii publice aleargă să ofere unor jurnalişti civili oportunităţi pe care le refuză cu evident dispreţ presei militare, fiindcă li se pare că trei rânduri într-un cotidian central, expediate în limbajul de tavernă de care aminteam, reprezintă marea împlinire a „operei” lor PR-istice. Cruntă şi amară deziluzie! Cu riscul de a vă părea neinspirat şi anost, o să mă încăpăţânez să scriu şi să spun că un premiu a fost înmânat sau decernat, nu „săltat”, şi că o lege s-a modificat sau a fost schimbată, fără „să umble” careva la ea. Să nu-mi săriţi la beregată, fiindcă mă voi vedea nevoit să dau cu subsemnatul!

3 comments:

Vassyle said...

Aveți perfectă dreptate! Nimic nu mă supără mai mult decât abuzul de cuvinte englezști și americane. Să spui OK în fiecare frază, să schimbi sensul unor cuvinte (de ex. locație=chirie,în sens de loc de desfășurare a unei acțiuni), „gradele din termometre”, etc. Profit de ocazie să aduc un omagiu istoricilor militari, activi și în rezervă, remarcabile ținute științifice a unor publicații militare: „Document” și „RIM”. „Despre „Observatorul Militar” se spun la TV numai lucruri în sens ceaușist. Nu știu, nu sunt în domeniu și nici nu am niciun interes să îl citesc. Citesc revistele militare de istorie precum și „Magazin istoric” (am toată colecția) și la recomandarea Dvs. „Istorie și civilizație”. Este cred suficient pentru un inginer pensionar, pasionat de istorie în general și de istoria metalelor în particular.
Cu stimă,
Vasile Duță

alinsamusan said...

Desi intr-adevar presa militara romaneasca nu a decazut intr-atat incat sa abdice de la minima decenta de la care a abdicat presa civila de mare tiraj din tara, trebuie sa va spun ca sunt foarte dezamagit si de calitatea publicatiilor militare romanesti. :( Observ cu tristete ca festivismul devine generalizat, ca stereotipiile de gandire si de exprimare abunda, ca nu exista o minima judiciozitate nici macar in secotul grafico-editorial.

Florin ŞPERLEA said...

@Vassyle
Ma bucur ca cititi revistele de istorie amintite. Am rezerve in privinta calitatii revistei "Document", astazi, iar RIM, din pacate, nu mai apare.
Mai puteti adauga la enumerare "Historia". Tot cu rezerve.
In ceea ce ma priveste, eu raman atasat de "Magazin istoric", o revista serioasa si de calitate (mai putin aspectul grafic cu care nu ma impac deloc!), si "Istorie si civilizatie" care are o echipa profesionista, condusa de d-na Dimisianu.
@alinsamusan
Multumesc pentru interesul aratat blogului si presei militare, in general. Observatiile dumneavoastra sunt binevenite, desi nu stiu daca aveti in vedere anumite publicatii sau intreaga presa militara. In ceea ce ma priveste, pot sa va spun ca reflectez serios la criticile pe care le formulati.