
La rubrica celebră "Cu ochii-n 3,14" din "Dilema veche" (nr. 333/1-7 iulie 2010) cineva care semnează A.P. scrie despre "mahorca" Plugarul, fabricată şi comercializată în Republica Moldova, ironizând avertismentul scris pe pachet - "Psihologul, profesorul sau medicul vă poate ajuta să renunţaţi la fumat" -, fiindcă nu pricepe care ar fi rolul profesorului în această enumerare. Dar pe A.P. nu o/îl deranjează dezacordul! Dacă e, într-adevăr, scris chiar aşa pe pachet!
Tot acolo, cineva care semnează P.M. începe descrierea unei scene petrecute în metroul bucureştean, referindu-se la "două tipe". Aflăm, după alte câteva rânduri, că una e "o doamnă la vreo 40 de ani", iar cealaltă "o tânără domniţă".
Nu, nici "Dilema veche" nu mai e ce-a fost!...
No comments:
Post a Comment