19 October 2009

Noi vrem respect?

O agresivă şi agasantă campanie mediatică acoperă, din când în când, imaginile difuzate de postul de televiziune „Realitatea”, oferind spre memorare cu de-a sila un slogan – „Noi vrem respect” – care s-ar dori să ne facă viaţa ceva mai bună, de mâine dacă se poate, în măsura în care ar fi conştientizat de toţi cei care, ascultându-l şi privindu-l, ar încerca să se comporte în spiritul invocat.
Nu ştiu exact a cui a fost ideea de a iniţia o asemenea campanie şi nici autorul formulei ca atare. Până la urmă, acest aspect mă interesează mai puţin aici. Dar ideea de a cere respect m-a nedumerit încă de la primele imagini oferite de postul de televiziune amintit. Convingerea care trebuie să fi stat la baza campaniei este aceea că respectul – altminteri tot mai greu de definit în România – a ajuns să fie ceva cu totul rar sau deloc de găsit ori, mai grav, că îşi va fi dat obştescul sfârşit, motiv pentru care se impune să trecem iute la cercetarea condiţiilor în care s-au petrecut faptele şi să clamăm cu temeinicie vocală revigorarea şi... cerşirea acestuia.
Fiindcă, de fapt, despre asta e vorba. Despre un fel de cerşeală. Eu ştiam că respectul se impune, nu se cere, aşa am fost învăţat odată, şi că ajungi să fii respectat numai dacă ştii să-i respecţi pe ceilalţi din jurul tău. Nu poţi să vii şi să ceri respect numai fiindcă te-a blagoslovit Dumnezeu cu o poziţie socială suspusă sau cine ştie ce potentat al zilei cu una administrativă importantă, fiindcă tocmai ai achiziţionat o carte rară sau o maşină scumpă ori că blonda de lângă tine are nurii mai la vedere în cluburile de fiţe prin care îţi faci veacul, construind nimic din nimic.
Că respectul se impune o dovedesc multe momente din istoria noastră, aşa încât îmi este greu să cred că lucrurile ar putea sta altcumva. La 24 ianuarie 1859, românii nu au cerut respect, ci l-au impus marilor puteri care s-au văzut nevoite să accepte înţeleapta acţiune românească săvârşită la Bucureşti; actele Unirii din 1918, proclamate la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, au arătat lumii voinţa românilor care şi-au impus astfel dreptul legitim de a trăi în graniţele aceluiaşi stat, după cum, în decembrie 1989, era imposibil să crezi că poţi „cere” respect unui regim politic falimentar, care stătea să se prăbuşească, tocmai pentru că, aşa cum a ignorat ani la rând orice urmă de respect faţă de cetăţean, era foarte greu de presupus că va redescoperi, pe vreun neaşteptat drum al Damascului, ceea ce nesocotise cu superbie atâta vreme.
Însă ceea ce mă îngrijorează mai mult este că, la 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, este nevoie de o campanie mediatică, fie şi în această formă strâmbă, în măsură să ne reamintească tuturor ceva ce se pare că am uitat de atunci şi până astăzi, în deplină libertate asumată: că avem nevoie de respect.
Numai că „a-l cere” este o iluzie. Şi nu ne foloseşte la nimic..

3 comments:

Nicolae CIOBANU (jr.) said...

Asa este, am mai spus si pe twitter, respectul se cucereste sau se impune. Campania e de trei lei, dar ce vrei, asta este mass-media comerciala si politizata de azi.
In alta ordine de idei, poate mai treci pe la mine pe blog, i-am facut facelift, sper sa-ti placa! :)

Anonymous said...

I found this site using [url=http://google.com]google.com[/url] And i want to thank you for your work. You have done really very good site. Great work, great site! Thank you!

Sorry for offtopic

Anonymous said...

I: Cum face romanul rost de respect?
R: Il cere!(pe nume, "Noi vrem respect!")
Reactia celor de la Realitatea Tv e aidoma uneia venita din partea unui "flagelat". De ce? Pai tu vrei respect,da? Pai si ce faci daca nu-l primesti? (desi il meriti) Ti-l impui ! (ex dec 89) Lupti pt. respectarea ta ca individ, nu te lasi calcat in picioare! Dar nu lupti strigand in mare "eu vreau respect!" ci lovesti "sistemu'" sau persoana respectiva unde o doare! Iar pitziponcii si pitzipoancele pot fi foarte bine pusi la punct daca romanilor nu le place unde a ajuns Romania(ma indoiesc de asta,"sa cante manelele...iauzi una...iauzi doua"). Cum? Sa stranga ONG-urile cateva mii de oameni, sa protesteze si sa propuna anchetarea celor care s-au imbogatit peste noapte.Cum, nu se poate face asa ceva in Romania? Inseamna ca nu avem libertate => ca nu suntem o democratie, mai avem nevoie de o revolutie !