12 October 2008

„Românica”


Există, mai nou, o anume modalitate de a vorbi despre România care începe să mi se pară tot mai nefericită – ca să folosesc un eufemism! – ori de câte ori am prilejul de a o auzi. Ţara – a cărei unică „vină” este doar aceea că ne cuprinde, inevitabil, într-un anume moment biologic-cronologic, printr-un mecanism divin al venirii noastre pe lume, de nepătruns prin slabele-ne puteri de înţelegere a nebănuitelor căi ale Domnului – a devenit recognoscibilă printr-o formulă uşor peiorativă, comică şi duioasă deopotrivă, rostită cu năduf sau cu vădite tente nostalgic-batjocoritoare: „Românica”.
Este, în această zicere, câte un pic din toate: ironie, dispreţ, sictir, zeflemea, îngăduinţă, resemnare, capriciu, înţelegerea neînţelesului, acceptarea necondiţionată a unui dat imuabil, a firescului nefiresc sau a uimitoarelor mărunţişuri ale cotidianului tern şi cenuşiu care nu mai uimesc pe nimeni. Un alt fel de a spune: „Asta e!” şi de a merge mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Până la urmă, este un mod facil de a transfera asupra unei entităţi abstracte – compusă dintr-un set de norme, valori şi tradiţii, cultură, limbă şi obiceiuri în care ar trebui să ne regăsim cu toţii, cu mândrie! – neputinţele şi frustrările noastre, incapacitatea noastră de a schimba ceea ce este de schimbat. Este calea cea mai simplă de a găsi ţapul ispăşitor într-o formulă ridicolă, pesemne salvatoare, pentru unii, dintr-un marasm pe care îl sorb ca pe cucută, zi de zi, dar care ne urâţeşte şi ne atrofiază, ne desfigurează ca neam: „Românica mea/noastră”, „La Românica”, „E de la Românica”, „O, Românică, Românică!” ş.a.m.d. A te întreba tot timpul, cu fanatică şi neostoită frenezie, ce face ţara pentru tine fără ca tu să faci nimic pentru ţară, aminteşte mai degrabă de termenii vechiului contract juridic Do ut des („Dau ca să-mi dai”), transformat însă într-un mod penibil de a „regla” idealuri prin dăruiri de negustor de boarfe.
Există mai multe feluri de a fi patriot sau de a-ţi manifesta public sentimentele patriotice. Unii aleg să fie zgomotoşi, încrâncenaţi, afectaţi, fanfaroni sau declamativi, îngrijoraţi peste măsură şi gata să-ţi livreze un discurs sacru, sforăitor, îmbrăcat în togi de limbi de lemn, pocnind sec la fiecare silabă rostită. La polul opus, un fel de năpăstuită generaţie „emo” a patriotismului socotit desuet, care se împiedică de „ţară”, de „limbă”, de „tradiţii” şi „istoria minoră”, de „ăia” sau „ăilalţi”, de „drapel” sau „imn”, de mai toate sărbătorile naţionale, de cimitirele cu eroi sau panteonurile ridicate cu stăruinţă şi dăruire, cu jertfă de sine.
Între două orientări atât de diferite, mai degrabă urât decât respectat, criticul raţional, gânditorul cartezian ca partizan al îndoielii metodice, nefericită Casandră, oglindă care se încăpăţânează să aibă limpezimi de cristal, aşezată în faţa naţiunii pentru a-i arăta neputinţele şi slăbiciunile.
Dar, vă implor, uitaţi de... „Românica”! Criticaţi, schimbaţi, creaţi, daţi noi sensuri unui trecut care vi se pare că vă strânge ca un corset prost sau vă dă aripi de Icar, după caz, iar când simţiţi imperioasa nevoie să reintroduceţi în vorbire această nefericită formulă, priviţi-vă, vă rog, în oglindă! Dacă nu vă place ce vedeţi, nu mai daţi vina nici pe ţară şi nici nu spargeţi oglinda!
Căci Ţara nu are nicio vină!

Imaginea reprezintă logo-ul oficial sub care sunt promovate brandul de ţară şi atracţiile turismului românesc

6 comments:

Anonymous said...

Romania-Romanica
Maria-Maricica
Duiosia spiritului mioritic isi spune cuvantul. Pe cand o analiza despre cum s-a ajuns aici? Ca doar nu din cauza (sau numai din cauza) manelistilor.......
Aaaaaa si despre ,,nu va ganditi ce poate face tara pentru voi, ci ganditi-va ce puteti face voi pentru tara", perfect de acord. Dar urmand logica lucrurilor, cand raportul dintre cei ce vor sa dea si cei ce vor sa ia este din ce in ce mai mic, masa critica nefiind atinsa, slabe sanse sa mai avem eroi veritabili, sau cel putin oameni de buna credinta.
Quo vadis Romanica ????????????????

Florin ŞPERLEA said...

Asa este, ai dreptate, o observatie corecta: "Cand raportul dintre cei ce vor sa dea si cei ce vor sa ia este din ce in ce mai mic, masa critica nefiind atinsa, slabe sanse sa mai avem eroi veritabili". Caci oameni de buna credinta sunt, trebuie doar sa-i descoperim si sa stim sa-i pastram langa noi...
Intr-un fel, aceasta este marea tristete a acestor vremuri. Terne si lipsite de provocari majore in masura sa coaguleze energii. Dar eu ma incapatanez sa cred ca nu e totul pierdut!
Macar tu, anonimule, ca ma citesti, si eu care imi pun problema Romaniei devenita, duios-batjocoritor, "Romanica" suntem preocupati de o problema. Este un inceput bun...

Anonymous said...

Problema "provocarilor majore" este discutabila si ma duce cu gandul la trecutul sistem totalitar... (am un indamn patriotic, in aceasta nota, referitor la cine anume ar trebui "mobilizati" pentru finalizarea unor "marete" proiecte nationale). Cred ca marea provocare a natiunii noastrea chiar acum este provocarea bunului simt. Pare insa ca intreaga "Romanica" este atinsa de patima jocului cu suma nula. Nu, nu este totul pierdut, suntem o vesnica "speranta" in cel mai bun spirit corutzian. Insa cel putin generatiua noastra si inca 3-4 de acum inainte sunt. De ce? Pentru ca vor fi dupa chipul si asemanarea noastra, datorita excelentului sistem de invatamant si a veritabililor capete care-l coordoneaza.
Pentru ca maneaua este ridicata la rang de mandrie nationala.
Pentru ca nesimtirea si tupeul sunt considerate de "alesii" nostri veritabile calitati politice.
Pentru ca "masa critica" nu are parghile necesare sa readuca pe drum caruta politica derapata-n aratura.
Pentru ca daca te revolti risti sa fii considerat anarhist, iar daca taci si vrei sa supravietuiesti trebuie sa devii "manelist".
Pentru ca romanului i se "acreste" din 40 in 40 de ani.
Pentu ca acceptam sa fim furati, inselati si mintiti, fara a riposta.
ETC

Florin ŞPERLEA said...

Imi pare rau, nu am vrut ca problema "provocarilor majore" sa sune foarte... "totalitar"! Doar pentru ca regimul comunist a acaparat si astfel de termeni si i-a acoperit de ridicol sau dezgolit de continut, nu inseamna ca nu avem nevoie de... provocari majore!
Eu aveam in vedere crize majore, decisive pentru chiar existenta statului roman sau a unor comunitati mari, de pilda, in masura sa contribuie la coagularea energiilor si marginalizarea (daca nu eliminarea!) imposturii.
Regret ca nu pot fi de acord cu "provocarea bunului simt"...
Observati ca lipsa bunului simt nu genereaza niciun fel de reactii organizate si consecvente, ci doar se generalizeaza ingrijorator. Deci, la noi, lipsa bunului simt nu conduce la criza, asa incat nu pare sa constituie o provocare serioasa!
Dar daca va ganditi la provocarea bunului simt, in ideea de a-l readuce la suprafata, printr-o ingenioasa maieutica socratica, atunci o sa va raspund ca eu nu cred ca poate fi provocat ceva ce nu exista inca din primele zile de viata. Se spune ca te nasti cu bun simt, apoi, prin educatie, acesta este asezat in termeni si concepte, intr-o incercare continua de insertie sociala intr-un cadru clar si bine reglementat. Dar, se pare, este o conditie esentiala: ca bunul simt sa existe!
Ma tem ca daca nu e, nu avem ce provoca!
De acord cu restul afirmatiilor, cu un singur amendament: "masa critica" are parghii, din punctul meu de vedere, dar nu stie sau nu vrea sa le foloseasca.
Este o stare in care se complace si consecinta este, ca in celebrul roman orwellian, "Ferma animalelor", ca "porcii" isi schimba comportamentul si devin... "mai egali decat altii"!
Sincer, decat "manelist" mai bine "anarhist", pastrand logica termenilor utilizati de dvs.!

Anonymous said...

In sensul biblic, cu de la Solomon citire, bunul simt s-ar putea defini prin:
1 sete de cunoastere
2 dorinta de dreptate;
3. inteligenta
4. acceptarea faptului ca trecutul este o sursa valoroasa de lectii invatate
5. luarea cel putin in considerare , daca nu in calcul si a opiniilor altora
Acestea fiind spuse stimate coleg, nu pot fi, la randul meu, de acord cu opinia dvs ca bunul simt este ereditar. Este o caracteristica a intelectului uman care se poate cultiva si in acest sens va dau dreptate doar intr-o mica masura si anume ca, da, inteligenta pare a fi iuntr-adevar ereditara. Urmand logica dvs, riscam sa ajungem la concluzia ca poporul roman este un popor de idioti, ceea ce in acest caz, face inutila amaraciunea dvs referitaore la folosirea termenului de Romanica (implicit utilitatea articolului dvs), ba chiar o justifica.
In alta ordine de idei, lipsa bunului simt nu genereaza reactii tocmai din cauza inexistentei acelei mase critice de care vorbeam. Acest fapt nu face decat sa-mi confirme prima supozitie , si anume aceea ca, un om inteligent nu este in general adeptul cauzelor pierdute , ci asteapta momentul oportun care ofera cea mai mare sansa de succes intr-o anumita actiune. Daca sunteti de acord cu mine asupra faptului ca romanii nu sunt idioti in marea lor majoritate, atunci cheia problemei consta in crearea unei identitati a celor nominalizati si in lumina de dvs amintitei "ingenioasa maieutica socratica":
a) formularea unui model clarr de societate spre care sa tindem;
b) identificarea cauzelor care au dus la actuala situatie deplorabila;
c) elaborarea unei ideologii clare si concise, eliminand orice balast ideologic;
d) elaborarea unei strategii practice de aplicare in practica a respectivei ideologii;
e) definirea acestei ideologii ca o alternativa la actualele ideologii existente si esuate datorita , mai mult sau mai putin .
Intrebarea este, cine sa faca aceste lucruri, sau mai bine zis ce anume sa determine pe cineva sa faca aceste lucruri?
Aici da, va dau din nou dreptate,este nevoie de un anumit spirit, de o anumita " provocare majora."

Florin ŞPERLEA said...

Multumesc pentru comentarii, este o incantare sa am un partener de dialog ca dumneavoastra!
Nu o sa cadem de acord asupra problemei legate de bun simt si inteligenta, dar nu cred ca este un capat de tara!
Perfect de acord cu cele cinci puncte enumerate.
Ne apucam de scris si construit un model si o ideologie?