02 April 2008

Ruşine, „Prinţe”!

Cu câteva zile în urmă, principesa Margareta şi al ei soţ – îngăduiţi-mi, vă rog, să-i spun doar Radu Duda, căci „prinţ” e prea mult, în pofida titlurilor oficiale ale Casei Regale! – s-au aflat în San Francisco, prilej cu care au vizitat mai multe instituţii de cercetare şi învăţământ din zonă, printre care Institutul Hoover (din Universitatea Stanford, lângă Palo Alto) şi Universitatea Berkeley, aflată lângă San Francisco.
La Universitatea Berkeley, Radu Duda a ţinut, în limba engleză, la 1 aprilie a.c., o conferinţă găzduită de International House, intitulată: „Provocări regionale – o perspectivă românească”, la care am ţinut să fiu prezent.
Înainte de toate, faimoasa conferinţă, la care fuseseră invitaţi studenţi români de la Universităţile Stanford şi Berkeley, a început cu 20 de minute întârziere. Am fost nevoit să exclam şi eu – păstrând proporţiile, desigur! –, parafrazându-l pe Beethoven, care, la aflarea înscăunării ca împărat a lui Napoleon, în 1804, a şters cu năduf dedicaţia ce i-o adresase acestuia pe Simfonia a III-a, devenită „Eroica”: „Prin urmare nu e decât un român obişnuit!” Radu Duda s-a dovedit lipsit de aşa-numita „politeţe a regilor”, începând conferinţa de la Berkeley cu întârziere (o cucoană, mai mult ca sigur româncă, mi-a explicat, suspect de veselă, după vreun sfert de oră, că acolo e... „Berkeley”, lăsându-mă, deci, să înţeleg că ar fi permis orice, ceea ce mă îndoiesc!) doar pentru ca „distinsul” oaspete se afla la „o recepţie” două uşi mai încolo. „Prinţul” l-a pomenit in discursul său pe întemeietorul dinastiei regale române, Carol I, dar bietului rege i-ar fi fost ruşine să vadă pe acest actoraş comportându-se precum un român oarecare. Carol I, care obişnuia să le ofere elevilor care îl vizitau la Castelul Peleş ceasuri, tocmai pentru a-i învăţa pe românii ridicaţi dintre coarnele plugului respectul faţă de ora exactă, a fost trădat, în seara aceea, de o „rămurică” nefericită iţită pe uşa din dos a familiei regale române.
În al doilea rând, nu am auzit de multă vreme un discurs mai aiuritor de siropos şi greţos de fals în raport cu situaţia actuală a României. Să fiu iertat de comparaţie, dar am avut senzaţia ca a înviat Ceauşescu şi prezintă „marile prefaceri” ale României post-decembriste... Aş fi vrut să-l întreb dacă are curaj să-i privească în ochi pe studenţii care se adunaseră să-i asculte poveştile aiuritoare – amestec de paradoxuri, istorie alambicată şi cam... „fabricată”! – spunându-le, cu mâna pe inimă, că se pot întoarce în România aceea despre care vorbeşte, în deplină siguranţă pentru viitorul lor profesional şi cetăţenesc, într-o ţară normală în care instituţiile statului sunt cu adevărat în slujba cetăţeanului. Probabil că dacă i-aş fi cerut, ar fi fost în stare să facă şi asta, fără ca măcar vreun muşchi al feţei sătresară...
A explicat, doct, apoi, fără să clipească, plin de aplomb, cum numeroşii studenţi români din afara ţării sunt acolo pentru că există în România un sistem de învăţământ performant (!), şi a lăudat emigraţia românească din Spania şi Italia, uitând să explice că românii au ajuns acolo după ce au fost batjocoriţi în propria lor ţară, prin salarii de mizerie şi condiţii de lucru de neacceptat sau şomaj. A uitat să spună că majoritatea studenţilor români din străinătate reprezintă mai degrabă excepţii decât o regulă (de bun simţ, de altfel, firească în lumea ştiinţifică şi culturală, unde ar trebui ca libertatea de mişcare a valorilor să fie subînţeleasă), şi că fiecare în parte este o modalitate individuală de salvare dintr-un spaţiu cu orizont limitat, perfect autarhic, dar mândru de sine precum capra râioasă.
Un doctorand de la Universitatea Stanford, Cezar Petriuc, a făcut, spre cinstea lui, notă distinctă în corul întrebărilor de circumstanţă, superficiale, întrebându-l pe Radu Duda precis, politicos, câteva lucruri, inclusiv despre corupţia din România. Răspunsul „prinţului” a fost uluitor: corupţie există în România fiindcă e sărăcie... (Între timp, prezentase elogios renaşterea României, cu un PIB-viril, in continuă creştere, ca Făt-Frumos!). Într-o ţară în care unii miniştri sunt prinşi în flagrant delict primind mită (Decebal Traian Remeş) sau fac coadă la DNA, Duda îndrăzneşte să vorbească de sărăcia românilor, considerând o asemenea explicaţie ca fiind validă într-un mediu universitar? Pe cine minte sau cui crede ca se adresează?
L-am întrebat şi eu cum se explică dezinteresul românilor pentru alegeri/referendumuri, în pofida discursului său optimist, Duda răspunzându-mi că „aşa e în democraţie”. Că el nu se uită la televizor, că ascultă Placido Domingo..., ca şi cum Placido Domingo decide destinul lui ca cetăţean într-o ţară precum România, în care instituţiile statului îşi bat joc constant de cel care le plăteşte funcţionarea, prin taxe şi impozite, ridicând la rang de principiu celebrul dicton perfect ilustrat de „porcii” orwellieni din „Ferma animalelor”, potrivit căruia „unii sunt mai egali decât alţii”! Am devenit şi mai trist, atunci când principesa Margareta s-a decis să intervină, vorbindu-mi de situaţia Elveţiei, unde cetăţenii nu acordă prea mare interes alegerilor. Nu-mi venea să cred că principesei i-a trecut prin minte că ar putea face o comparaţie între situaţia politică a Elveţiei şi cea a României! Ipocrizie, convingere autentică? Habar nu am... Poate că, pesemne, de la Palatul Elisabeta, înconjurat de multă verdeaţă şi vechi încropiri imobiliare rurale, lucrurile se văd mult mai roz decât le zărim noi, muritorii de rând! Cum s-ar explica, atunci, „dojana” regelui Mihai I, consecvent neutru în raport cu viaţa politică românească, atunci când, în octombrie 2007, la împlinirea vârstei de 86 de ani, a decis să iasă din „muţenie” şi să le amintească oamenilor politici că situaţia României se degradează după integrarea în UE? „Nu mai ştiu ce să cred, spunea, atunci, regele. Pentru că asta numai democraţie nu este. Să mă ierte cei care cred că asta e democraţie: că pot să urle, să ţipe, să înjure“. A mers chiar mai departe, caracterizând ceea ce se întâmplă în viaţa politică drept... „ţigănie“ (!) şi a atras atenţia că România îşi poate pierde reputaţia de stat civilizat. Rex dixit!
În loc să rămână în problemele relaţiilor internaţionale, unde un discurs neutru l-ar fi prins de minune, Radu Duda a preferat rolul ipocritului greţos, livrând bieţilor români prezenţi, în era Internetului şi a ştirilor-instant, care, deci, sunt mult mai informaţi despre ceea ce se întamplă în ţară, o cuvântare de care Ceauşescu ar fi fost mândru la Congeresele PCR.
Scârbă, lehamite, greaţă, sictir...

P.S. În timpul conferinţei, doi dintre angajaţii Biroului său (căci Radu Duda este reprezentant special al Guvernului României!) au oferit celor prezenţi un raport anual (acoperind anul 2006) referitor la activităţile desfăşurate de acesta (mai degrabă întâlniri şi activităţi oficiale) care, la prima răsfoire, s-a dezlipit inestetic, precum cărţile prost lipite din anii ’90 pe care de îndată ce le cumpăram trebuia să le lipesc din nou, ca să nu le pierd paginile.
Nu am mai refăcut această delicată operaţiune cu raportul „prinţului” Duda, pentru că la ieşirea din Berkeley am găsit, salvator, o pubelă mare căscându-se lacom în aşteptarea broşurii „princiare”...

4 comments:

Unknown said...

Domnule Florin Sperlea,

Sunt George Roth, Consulul Onorific al Romaniei la San Francisco. Impreuna cu Domana Beldiman am fost co-organizatori (pro-bono) al acestui eveniment alaturi si de alte evenimente. Nu asi vrea sa comentez stilul dumneavoastra foarte amar de a comenta un eveniment zic eu destul de OK, dar asi vrea sa mentionez ca acest posting contine un neadevar pe care asi vrea sa il corectez. Intalnirea nu a inceput cu 20 de minute mai tarziu, toti participantii erau intr-o sala alaturata la o mica receptie, unde se desfasurau discutii. Toti participantii la conferinta erau invitati, si erau postate afise la iHouse. Deci se pare ca a fost o neatentie a dumneavoastra ca nu ati vazut afisele. Deci aici Printul nu are nici o vina, el a sosit cu 20 de minute inainte de inceperea receptiei care a fost o jumatate de ora inainte de la inceperea conferintei. In legatura cu aprecierile dumneavoastra la adresa Printului, nu asi vrea sa comentez in afara de faptul ca sunt in extrema opusa a stilului Printului, adica intr-un ton cu totul negativ. Personal cred ca situatia este undeva la mijloc si "Thank God we are in America " si putem spune "Let's agree to disagree". Cu stima George Roth

Florin ŞPERLEA said...

1. De acord cu "Let's agree to disagree". Din acest punct de vedere, lasati-mi posibilitatea de a avea propriile opinii, oricat de "amare", "negative" sau mai stiu eu cum vi s-ar parea. Cat despre faptul ca dumneavoastra considerati ca "evenimentul a fost OK", recunosc, nu am niciun comentariu de facut.
2. Afisele de la International House (caci erau doua!) indicau, unul, ora receptiei (6,30 p.m.) si conferinta pentru ora 7 p.m. Daca ele erau incorect tiparite e problema dumneavoastra si a International House, nu a mea. Prefer insa sa nu ma acuzati ca spun "neadevaruri", inainte de a va verifica agenda sau propriile actiuni. Dar daca nu stiti de ele, va tin la dispozitie unul anume, cel cu ora conferintei, pentru "improspatarea" memoriei. Acolo apare limpede ORA 7 P.M.
In rest... la cat mai multe "evenimente OK", nu?

Anonymous said...

Am avut de asemenea ,,onoarea" de a participa la o astfel de intalnire cu RD si il recunosc 100% in descrierea facuta de Dl Sperlea. Mai mult decat atat, desi este reprezentantul special al Guvernului Romaniei, RD , prin discursul sau, clar fara nici o profunzime si esenta, mai mult aduce deservicii Romaniei in paralel cu un soi de reclama facuta casei regale. Ma intreb daca, fiind platit din banii cetateanului roman nu cumva ar trebui sa reprezinte interesul acestuia care in acest caz este legat de imaginea tarii pe care RD o ofera in discursurile sale si care numai favorabila nu e. In cazul lui, daca s-a vrut vanzarea unei ,,marfi"(imaginea RO), vanzatorul a fost extrem de prost ales, ba chiar am suspiciunea ca favorizeaza concurenta :))))

Anonymous said...

Foarte interesanta prezentarea. Releva un spirit de observatie ascutit, ceea ce se poate lesne deduce parcurgand blogul. Cat despre interventia lui George Roth, imi vine in minte sintagma atat de repetata de profa de romana in anii de generala: Daca taceai... filozof ramaneai. In clasa a V-a insa, parca nu avea chiar aceeasi valoare...