Proaspăt sosit în România, în anii tulburi ai Primului Război Mondial, în fruntea Misiunii Militare Franceze, generalul Henri Mathias Berthelot constata că trebuie să se adapteze cu repeziciune la realităţile româneşti, pe care încerca să le deprindă din mers.
I-a trebuit însă mult timp să înţeleagă de ce românii spun „Imediat!” şi uită mai apoi că, prin această formulă, s-au angajat, de fapt, să rezolve rapid problema pe care se putea presupune că şi-au asumat-o. Ceea ce a priceput însă, cu timpul, a fost că orice zicere de felul acesta urma să fie însoţită, în mod inevitabil, de o lungă aşteptare, faţă de care, dovedindu-se neputincios, generalul francez se vedea nevoit să o accepte. Şi sfârşise, probabil, prin a zâmbi cu îngăduinţă ori de câte ori era întâmpinat, politicos-ceremonios sau de-a dreptul milităreşte, cu formula „Imediat!”, gândindu-se la cât are de aşteptat.
„Imediat”, îţi spune chelnerul şi uită că mai exişti şi tu la o masă în aşteptarea acelei beri pe care ai cerut-o. „Imediat”, îţi spune funcţionarul, pierdut printre bârfe la o cafea aburindă, care uită că te afli acolo cu o problemă importantă pentru tine. „Vin imediat!”, atârnă scris pe un carton soios la un chioşc de unde trebuie să-ţi iei o pâine. Dar trebuie să renunţi, după vreo 30 de minute de aşteptare… „Uite – îţi zici, în compensaţie – cineva totuşi se gândeşte la silueta mea!” „Rezolv imediat!”, îţi spune, sigur pe el, prietenul pe care tocmai l-ai rugat, nu să mute Marea Neagră din bazinul ei, ci doar să dea vreun telefon sau să-ţi comunice o informaţie vitală pentru tine. Şi timpul trece, iar „imediatul” acela devine doar o stăruitoare întrebare cu privire la sensul exact al cuvântului acesta, pe care îl folosesc toţi, ignorându-l deopotrivă.
Într-o ţară în care ceasul a pătruns târziu, iar activităţile curente au fost socotite timp de secole în cicluri agricole, pe anotimpuri, şi unde ideea de contract, cu termeni precişi şi obligaţii concrete, asumate prin semnătură, ar putea suna ca o înjurătură, mă tem că va trebui să găsim, într-un viitor dicţionar explicativ, un sens diferit acestui magic cuvânt. I-am putea linişti cel puţin pe străini, în faţa cărora, atunci când ni se reproşează că nu am făcut ceva „imediat”, am putea invoca salvatoarele neconcordanţe de traducere!
Tocmai m-a sunat redactorul-şef şi m-a întrebat de articol. „Imediat!”, îi zic. Dar cred că o să-l predau mâine dimineaţă…
I-a trebuit însă mult timp să înţeleagă de ce românii spun „Imediat!” şi uită mai apoi că, prin această formulă, s-au angajat, de fapt, să rezolve rapid problema pe care se putea presupune că şi-au asumat-o. Ceea ce a priceput însă, cu timpul, a fost că orice zicere de felul acesta urma să fie însoţită, în mod inevitabil, de o lungă aşteptare, faţă de care, dovedindu-se neputincios, generalul francez se vedea nevoit să o accepte. Şi sfârşise, probabil, prin a zâmbi cu îngăduinţă ori de câte ori era întâmpinat, politicos-ceremonios sau de-a dreptul milităreşte, cu formula „Imediat!”, gândindu-se la cât are de aşteptat.
„Imediat”, îţi spune chelnerul şi uită că mai exişti şi tu la o masă în aşteptarea acelei beri pe care ai cerut-o. „Imediat”, îţi spune funcţionarul, pierdut printre bârfe la o cafea aburindă, care uită că te afli acolo cu o problemă importantă pentru tine. „Vin imediat!”, atârnă scris pe un carton soios la un chioşc de unde trebuie să-ţi iei o pâine. Dar trebuie să renunţi, după vreo 30 de minute de aşteptare… „Uite – îţi zici, în compensaţie – cineva totuşi se gândeşte la silueta mea!” „Rezolv imediat!”, îţi spune, sigur pe el, prietenul pe care tocmai l-ai rugat, nu să mute Marea Neagră din bazinul ei, ci doar să dea vreun telefon sau să-ţi comunice o informaţie vitală pentru tine. Şi timpul trece, iar „imediatul” acela devine doar o stăruitoare întrebare cu privire la sensul exact al cuvântului acesta, pe care îl folosesc toţi, ignorându-l deopotrivă.
Într-o ţară în care ceasul a pătruns târziu, iar activităţile curente au fost socotite timp de secole în cicluri agricole, pe anotimpuri, şi unde ideea de contract, cu termeni precişi şi obligaţii concrete, asumate prin semnătură, ar putea suna ca o înjurătură, mă tem că va trebui să găsim, într-un viitor dicţionar explicativ, un sens diferit acestui magic cuvânt. I-am putea linişti cel puţin pe străini, în faţa cărora, atunci când ni se reproşează că nu am făcut ceva „imediat”, am putea invoca salvatoarele neconcordanţe de traducere!
Tocmai m-a sunat redactorul-şef şi m-a întrebat de articol. „Imediat!”, îi zic. Dar cred că o să-l predau mâine dimineaţă…
Articolul poate fi citit in "Observatorul militar" (nr. 10/14-20 martie 2007), saptamanalul Ministerului Apararii, editat de Trustul de Presa, la adresa: http://www.presamil.ro/
2 comments:
Pai da, trebuia sa comenteze cineva aici, nu? Atunci, de ce nu eu?
Tot inainte ca zici bine, dar scrie mai des, ca te urmaresc! :-)
@cby
Multumesc de vizita, este binevenit orice comentariu. Am adaugat acum mai multe texte, asa incat, daca tot intri mai des, sa ai ce citi, sa nu te plictisesti...
Post a Comment