Fără "doamnă" şi "domnişoară"

O recentă iniţiativă strecurată în Parlamentul European va face ca, în curând, denumirile de „doamnă” şi „domnişoară” să fie caduce. Nu trebuie să va imaginaţi că acest lucru se va petrece ca urmare a dificultăţilor inevitabile pe care orice observator, oricât de versat s-ar dovedi, le va avea în a identifica statutul marital al persoanei feminine care s-ar afla, la un moment dat, în faţa sa, ci pur şi simplu ca o consecinţă a faptului că celebra corectitudine politică a mai făcut un pas în direcţia ironizării propriei condiţii şi a fundamentelor mai mult sau mai puţin acceptabile pe care se întemeiază.
Harold Romer, secretarul general al Parlamentului European, a pus în circulaţie în interiorul instituţiei o directivă prin care se impune utilizarea unei anumite terminologii, socotită nediscriminatorie, fiind interzisă, între altele, folosirea cuvintelor „doamnă” şi domnişoară”, cu toate echivalentele lor în limbile oficiale ale Uniunii Europene, ca să nu lezeze persoanele de gen feminin.
După eforturile interzicerii zgomotoaselor cimpoaie şi stabilirii riguroase a formei castraveţilor şi bananelor, o nouă revoluţie este pe cale să se întâmple la nivel european: era „man”-ului stă să apună şi egalitatea femeii cu bărbatul, înfăptuită dureros şi gradual, după îndelungi bătălii mai mult sau mai puţin casnice, pare să fi „cucerit” şi ultima redută care îi mai stătea în cale – domeniul lingvistic. Orice „discriminare” – asociată cu temenul „man” – va trebui să dispară, eliminându-se din denumirile diferitelor profesii toate referirile de sorginte „masculină”. Scapă „nepedepsite” numai acele profesii care au avut inspiraţia, de la bun început, de a se defini prin termeni relativ neutri, care nu implică nicio referire la sexul persoanei. Moaşele şi chelneriţele pot răsufla astfel uşurate, pentru că vor putea fi numite în continuare în acelaşi mod în care cei ce aveau nevoie de serviciile lor o făceau şi până acum.
Lăsând deoparte particularităţile fireşti ale limbilor oficiale ale Uniunii Europene (care limitează, de aceea, Directiva UE mai degrabă la limba engleză!), este limpede că, la noi, imitaţia şi mimetismul doct, cu o veche istorie, cel puţin din zorii modernismului românesc, vor declanşa un barbarism lingvistic, asociat, inevitabil, cu altele de acelaşi fel, dar ceva mai „contondente”, cu care câteva generaţii de bărbaţi vor fi fost deja obişnuite.
Abia acum devine evident că toate eforturile unora de a crea o zi a bărbaţilor vor fi fost în zadar. Iniţiatorii – bărbaţi numai unul şi unul, cum altfel? – vor putea jubila, în sfârşit, căci însăşi Ziua Femeii devine, potrivit ideilor înmatriculate la Bruxelles sau Strasbourg, suficient de discriminatorie pentru a cădea sub incidenţa noilor reglementări.