Încep astăzi un serial despre mersul prost al ţării ăsteia. Cum şi de ce se întâmplă aşa.
Episodul 1. Cum se fac bani pe spinarea statului la cel mai căutat serviciu public după Biserică? Foarte simplu. În cauză este celebrul Serviciu Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, pentru Bucureşti, situat în Şoseaua Pipera. Sediu nou, arătos, e adevărat, nu mai aminteşte de tristele şi penibilele situaţii create în vechiul local din str. Logofăt Udrişte (bietul logofăt, dacă ar fi ştiut el cât de bine îl va memora posteritatea şi din care motiv...!).
Dar o să aveţi o surpriză interesantă dacă vă duceţi să vă înscrieţi maşina în circulaţie, pentru că actele depuse trebuie însoţite de o cerere-tip. Asta dacă nu ştiaţi.
Dar de ce surpriză? Pentru că după ce staţi la rând şi ajungeţi, în sfârşit, la ghişeu, aflaţi cu stupoare că cererea-tip se obţine "de peste drum", de la nişte inteligenţi particulari, contra sumei de UN leu! Te duci "peste drum" şi cumperi formularul cu pricina, te aşezi din nou la rând şi, fericit că ai scăpat, nu prea ai timp să reflectezi la felul în care ai fost iarăşi fraierit de funcţionarul statului român în cârdăşie cu instituţiile în care specia acefalus cu onor "combate".
Dezavantaje, TU:
1. Pierzi timp ca să stai de două ori la acelaşi rând.
2. Consumi un leu pentru un formular care ar trebui să-ţi fie livrat GRATIS, eventual pe site-ul instituţiei ăleia cu nume cât o zi de post, de neţinut minte cu niciun chip!
Avantaje, EI:
1. Firmele "de peste drum" (ale cui or fi, că astea înfloresc la comandă, dar mereu cu voie de la cine trebuie!). Alimentate cu clienţi imbecili de înşişi funcţionarii statului, cei plătiţi de noi toţi să ne creeze toate facilităţile şi să ne pună la dispoziţie GRATIS orice formular.
2. Toţi ăia care au legătură directă cu firmele "de peste drum" şi care, descoperiţi sau nu, funcţionează în chiar sânul primitor al instituţiilor statului.
Dacă fiecare funcţionar de la ghişeele Serviciului bla, bla, bla...(nu puţine!) trimite, în medie, măcar 50 de clienţi într-o singură zi, vă imaginaţi, sper, ce afacere bună se iveşte chiar din buzunarul nostru.
Fraieri ce suntem!
No comments:
Post a Comment