Bucureştii, pe harta lumii

De câte ori urmează să aibă loc în Bucureşti un amplu eveniment de talie internaţională, voci acre, părăsind cu mandat butoiul cu varză tocmai început, încep corul lamentaţiilor şi al părerilor trimise ca la colindă pe la toate televiziunile, despre cât de năpăstuit e „plătitorul de impozite”, în numele căruia vorbesc, că nu mai poate defila cu Jeep-ul, una din proprietăţile personale, din care te scuipă obraznic că nu o iei la fugă pe trecerea de pietoni ca să poată trece el pe roşu, în trombă, atunci când măsurile de protecţie şi de fluidizare a traficului rutier luate de autorităţi întotdeauna „paralizează” (o, pregătiţi-vă urechile pentru acest cuvânt, care va ţâşni invariabil, ca o arteziană de sânge, inundându-vă ecranul TV, din mai toate relatările „cu sufletul la gură” ale jurnaliştilor!) biata Capitală, aflată sub „asediul” poliţiştilor, lunetiştilor, maşinilor cu vip-uri şi sirene, ambulanţelor şi mai ştiu eu căror vehicule sau personal „delegat”.
Cel de-al douăzecilea summit NATO aşază iarăşi Bucureştii pe harta lumii, ceea ce este, fără îndoială, un lucru important. Este suficient să urmăriţi informaţiile furnizate de marile agenţii de presă înaintea începerii evenimentului (dar, sunt convins, mai ales pe acelea care vor fi difuzate în timpul desfăşurării acestuia) pentru a vă convinge că afirmaţiile mele sunt corecte.
Nu-mi fac iluzii că Bucureşti este vreo capitală culturală sau turistică, fiindcă nu e, însă de la bordul unei maşini oficiale acesta apare în culori mult mai vesele. Interioarele vechiului palat ceauşist, actualul sediu al Parlamentului, din alte instituţii publice, ca şi serviciile oferite cu acest prilej au, de asemenea, puterea de a schimba percepţia greşită a unora dintre cei care vin convinşi că păşesc în vreun Bantustan despre care circulă, mirific şi tembel, tot soiul de poveşti aiuritoare, dintre care una anume, cu Dracula în prim-plan, pare cea mai cunoscută şi mai prizată, dar, în egală măsură, perfect benignă în raport cu altele! Sincer vorbind, m-am săturat de imaginile livrate cu aviditate pe la diferite posturi TV cu simbrii ascunse înfăţişând nişte neica nimeni cerşind, mâncători de lebede mai mult sau mai puţin princiare, hoţi şi criminali, dar iute identificaţi ca fiind români, m-am săturat de cei care cred că România e în Africa sau pe undeva prin Asia, de cei care, dornici să uimească prin deprinderile lor lingvistice îmi susură, bucuroşi, când mă aud vorbind în limba română, că şi lor le place... rusa!
M-aş bucura ca oraşul în care m-am născut să fie gazda Jocurilor Olimpice, a unor evenimente culturale de anvergură, a unor conferinţe internaţionale în care se iau decizii istorice, locul despre care se poate vorbi şi altfel decât în termeni cenuşii, apocaliptici sau, după caz, asezonat cu binecunoscutul sictir autohton, căci Bucureştii nu prea şi-au legat numele, în istoria modernă, de evenimente cu adevărat memorabile, ci mai degrabă nefericite. Când, în 1812, s-a încheiat aici pacea dintre Rusia şi Imperiul Otoman, am pierdut Basarabia, iar în mai 1918, când s-a semnat umilitorul tratat cu Puterile Centrale, România părea să intre într-o tristă robie de lungă durată.
Pentru câteva zile, la începutul lunii aprilie, Bucureştii vor deveni una dintre cele mai importante capitale din lume. Iar dacă acest summit va înscrie în istoria NATO măcar câteva din deciziile importante şi benefice pentru viitorul Alianţei Nord-Atlantice şi securitatea internaţională, atunci eforturile noastre, ale tuturor, vor fi cu adevărat răsplătite.