06 December 2008

Întârzii? Am plecat!

Am găsit o postare interesantă pe blogul lui Bucurenci (http://bucurenci.ro/2008/12/intarzii-am-plecat/) care mi-a amintit de o păţanie similară.
Invitaţie la Radio 3 net, Radio România, postul care a căpătat numele celebrului Florian Pittiş. Cu prilejul Zilei naţionale a României, să vorbesc câte ceva despre semnificaţiile acestei importante zile din istoria neamului românesc şi, mai mult, să răspund la întrebarea pe care, de ceva vreme, realizatorii emisiunii o adresează tuturor invitaţilor: „De ce iubim România?” Pregătit şi hotărât să explic de ce iubesc eu România.
Solicitare pentru ora 16,30. Vin la intrarea din strada general Berthelot a postului naţional de radio şi sun la numărul de mobil indicat de realizatoarea emisiunii. Nu răspunde nimeni. Sun iar, după vreo cinci minute. Aceeaşi situaţie. Mă înarmez cu răbdare, dar mă uit pe ceas. După 15 minute decid să plec. O hotărâre corectă, cred, pe care vă sfătuiesc să nu ezitaţi să o luaţi în situaţii similare. Realizatorii oricăror emisiuni radiodifuzate sau TV trebuie să înveţe să-şi respecte invitaţii.
După o oră (văzând apelurile mele!) realizatoarea emisiunii mă sună şi îşi cere scuze. Am senzaţia că o face profesional, rece, după manualul PR, marcând, într-un fel, o chestie banală de protocol. În fond, un invitat mai puţin nu înseamnă nicio tragedie pentru emisiunea ei.
Încep să mă întreb dacă mai iubesc România. Dar ţara, cum am mai spus şi cu alte ocazii, nu are nicio vină. Trist este că cei care vor să ne prezinte motivele pentru care ar trebui să iubim România, contribuie, prin atitudinea lor, la conturarea unei convingeri contrare.
Continui să cred, în naivitatea mea, că ei sunt o minoritate.

2 comments:

Anonymous said...

Minoritatile mai ajung si in opozitie. Din pacate, specia care isi bate joc de noi nu are de gand sa se dea la o parte din viata cotidiana. Mojicia asta ne conduce intr-una, fara sa-i pese de nervii nostri.
Sa fi fost in locul doamnei respective mi-ar fi fost jena sa mai sun. Nici macar sentimentul asta nu a incercat-o.

Anonymous said...

intruna*