Turistului care vizitează, la Roma, vestigiile Forumului roman, i se explică de ghizi binevoitori, cu lecţia învăţată, că multe dintre construcţiile pe care tocmai le admiră sunt realizate prin distrugerea vechilor edificii din perioada de glorie a Imperiului Roman (căci barbarilor care puseseră stăpânire pe fosta capitală a imperiului nu păreau să le spună mare lucru!), acesta fiind unul dintre motivele pentru care ai nevoie (cu excepţia Arcelor de Triumf ale lui Septimius Sever şi Constantin cel Mare) de o foarte bogată imaginaţie pentru a-ţi putea reprezenta în minte forma pe care o vor fi avut odată vechile aşezăminte romane.
Dar este foarte greu de crezut că un asemenea fenomen – fireşte, diferit în proporţii, dar asemănător în esenţă – se poate dovedi atât de contemporan încât să ne sperie cu totul. Şi, sincer să fiu, nu mă gândeam că ar trebui să scotocesc cu abilitate de arheolog prin moştenirea noastră romană pentru a descoperi că astfel de practici nu ne sunt cu totul străine.
Mausoleul de la Mărăşti, construit după proiectul arhitectului Pandele Şerbănescu, a fost realizat în perioada interbelică pe o suprafaţă de 1000 m2, pentru cinstirea celor care şi-au pierdut viaţa în eroicele înfruntări de la Mărăşti. Porţile de la intrarea în incinta mausoleului erau străjuite de doi vulturi uriaşi, cu aripile larg întinse, simbolizând curajul şi bărbăţia celor care s-au luptat în 1917 pe aceste locuri.
Dornici să se contamineze, prin procedee instant (totul, în epoca vitezei, devine... instant!), cu valorile semnificate de superbele înaripate, nişte tipi inteligenţi, de la o unitate militară, au împrumutat, pentru niscaiva manifestare oficială, unul din vulturi. Numai că, pesemne, îndrăgostindu-se subit de frumuseţea răpitoare a exponatului, au „uitat” să-l mai înapoieze, confirmând, într-un fel, o înţelegere cu totul particulară a termenului „împrumut”, care, prin excelenţă, implică o restituire a unui bun care nu îţi aparţine. Şi l-au eternizat la ei „acasă”, ca şi când ar fi fost acolo de când lumea.
Ceea ce surprinde, dincolo de lecturile pe sărite din DEX şi fabuloasele interpretări ale unor cuvinte în chei cât se poate de subiective, este uşurinţa cu care, la noi, pot fi făcute astfel de „împrumuturi” de la monumente istorice pentru diferite scopuri. Monumente care, se poate presupune, sunt protejate prin lege şi au, simbolic, caracterul unor temple.
M-aş fi mirat mai puţin dacă lucrul acesta s-ar fi petrecut în altă parte de lume, în altă epocă istorică, dar, mai ales, dacă făptuitorii ar fi fost alţii decât nişte militari.
Pentru că, oricât m-aş strădui – şi o să vă rog să-mi iertaţi lipsa de imaginaţie! – nu-mi pot închipui că aş putea lua un oscior din Mormântul Eroului Necunoscut pentru a-l expune, cu mândrie patriotică, la mine în curte...
No comments:
Post a Comment