Cuvintele, acum, mi se par de prisos. Florin Constantiniu a reuşit să ajungă acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!
Am răgaz doar să-mi amintesc lungile noastre discuţii, frumoasele momente petrecute împreună, fără a uita nicio clipă că îi datorez, dincolo de prietenia admirabilă cu care m-a onorat, formarea profesională.
Lacrimile nu i-ar fi plăcut, ştiu, mi-ar fi spus "că nu sunt cătană". Iartă-mă, Florin, nu le pot opri!...
Adio, prieten drag, adio!
Florin CONSTANTINIU, 1933-2012
L-am însoţit, cu ceva vreme în urmă, la Sălcuţa, pentru a revedea casa în care a locuit, copil fiind, în anii celui de Al Doilea Război Mondial. Fotografia îl înfăţişează pe prispa casei care a rămas aproape neschimbată din anii '40 ai secolului trecut.
1 comment:
Imi pare rau Florine, stiu cit erati de apropiati. Lumea stiintifica a mai pierdut un mare erudit. Sincere condoleante.
Post a Comment