Un film mut „rătăcit” în epoca digitală

Pentru mine, ideea de film mut este direct asociată cu Stan şi Bran, fraţii Marx şi Charlie Chaplin, chiar dacă fiecare în parte a reuşit să traverseze marele obstacol de la filmul mut la cel vorbit. Sunt numeroşi actorii al căror destin este cu desăvârşire legat de epoca filmului mut, pentru simplul motiv că, fie nu au înţeles modul în care evolua cea de a şaptea artă (astăzi, asistăm la o provocare similară, în alt registru, desigur, când, graţie efectelor speciale, se poate crea un personaj veridic, împrumutându-se doar cinetica şi chipul unui actor, vezi interesanta realizare a lui David Fincher, regia, şi Brad Pitt, actor, în Strania poveste a lui Benjamin Button), fie vocea i-a „trădat”, fiind treptat îndepărtaţi din distribuţii de studiourile de film americane, aflate în permanentă căutare de staruri noi şi cu ochii mereu aţintiţi spre cifrele cu multe zerouri furnizate de box office. O asemenea dramă trăieşte George Valentin, pe numele său real John Gilbert, actorul care se „duela” în rating pe marile ecrane cu Rudolph Valentino, şi căruia i se pare imposibilă adaptarea la filmul vorbit. Pradă alcoolului, sfârşeşte la numai 39 de ani, în urma unui atac de cord, profund dezamăgit de inovaţiile pe care industria cinematografică le pune la punct şi în care el nu credea. Nu a rămas cu totul necunoscut în posteritate, căci are propria lui stea pe Hollywood Walk of Fame şi multe din referinţele filmului mut îl invocă în prestaţia sa artistică, iar fiica sa, Leatrice Gilbert, i-a dedicat o biografie, publicată în 1985, o sursă importantă de informaţii pentru a înţelege destinul actorului George Valentin. Michel Hazanavicius şi-a propus, cu „Artistul”, să prezinte unei lumi grăbite, digitalizate, aflată în plină revoluţie a tehnologiei cinematografice, ceea ce ar putea părea un pariu de-a dreptul riscant, un film... mut despre viaţa actorului George Valentin, în interpretarea reuşită a lui Jean Dujardin, într-o încercare de a evidenţia dramele pe care, dincolo de perfecţiunea unui chip mereu surâzător, omniprezent pe afişele filmelor şi copertele revistelor, oferind viaţă pe ecran unor personaje faimoase, dobândind, la rându-i, celebritatea, le trăieşte un artist a cărui condiţie, înainte de toate, este aceea de a fi propriul său personaj, cu bunele şi relele sale. Hazanavicius nu a intenţionat să-şi descurajeze publicul prin înfăţişarea dramei actorului până la capătul ei sordid, din 1936, şi i-a oferit personajului George Valentin, prin scenariul pe care însuşi regizorul l-a construit, o şansă de a-şi regândi propria prestaţie artistică, influenţat de o veche admiratoare, devenită şi ea actriţă, Peppy Miller, interpretată de Bérénice Bejo. Favorit la Premiile BAFTA (a reuşit performanţa de a-şi adjudeca cele mai râvnite distincţii – cel mai bun film , cel mai bun regizor, cel mai bun actor, cel mai bun scenariu), aclamat la Globul de Aur şi la Festivalul de Film de la Cannes (unde Dujardin a luat premiul pentru cel mai bun actor), nominalizat la numeroase categorii la premiile Oscar, „Artistul” are toate şansele de a culege mai toţi laurii lumii cinematografice, într-un fel de omagiu tardiv al celor de astăzi pentru cei care au oferit strălucire marelui ecran altădată.