Moartea lui Adrian Păunescu mi-a arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de dificilă este reaşezarea României după înlăturarea regimului comunist, tocmai pentru că, de fapt, ceea ce ne place să numim pompos Revoluţia din Decembrie 1989 nu a reaşezat nimic.
În continuare, unii îl vor pe Adrian Păunescu doar un poet genial, nefiind dispuşi să ia parte la o discuţie deschisă despre rolul său complex din anii regimului comunist, iar alţii îl vor cu prisosinţă doar "poet de curte" şi "lingău ceauşist", ceea ce, evident, este o altă exagerare. Am fost martor, recent, la o pendulare penibilă între alb şi negru, poate estompată, din partea unora, doar de necesara reţinere în faţa sicriului dus cu jale spre groapă, căci, altminteri, lăturile aruncate ar fi fost mai multe, pestilenţiale.
Nu cred, cum spune Andrei Cornea, într-o intervenţie la TVR 1, că Păunescu a fost un "poet mediocru" şi "versificator", dar aş fi preferat ca Andrei Cornea să tacă. În primul rând, pentru că nu poţi vorbi despre Păunescu în termeni de tipul "adulatorul lui Ceauşescu", dacă tu însuţi nu ai făcut nimic remarcabil, în timpul regimului comunist, pentru a te opune acestuia şi liderului său. Fiindcă tăcerea nu este cu nimic mai onorabilă în aceste circumstanţe. În al doilea rând, când eşti fiul lui Paul Cornea, care a avut o poziţie importanta în domeniul cultural în anii regimului comunist, e o chestiune de bun simţ să te abţii să-l judeci pe Adrian Păunescu, cel care a trebuit să-şi amâne anii de studiu la facultate pentru trecutul liberal al tatălui său.
Ca să fiu sincer, ambele tabere, prin talibanismul lor, îmi sunt profund antipatice şi mă dezgustă. Adrian Păunescu, pentru a rămâne în literatura română, nu are nevoie nici de aplaudacii lui - sinceri sau ipocriţi - şi nici de vreun cor de adulatori. Opera lui este suficientă. Şi va rămâne. Ceilalţi, prin încercarea de a-l culpabiliza cu orice preţ pentru atitudinea politică din anii regimului comunist, vor sfârşi prin a-i ridica lui Păunescu un piedestal. Împotriva voinţei lor, desigur. Iar lipsa nuanţelor din discursul lor, familiarizat cu înfierările şi demascările publice, va sfârşi în ridicol.
Dar cel mai trist este că orice discuţie despre regimul comunist din perioada 1965-1989 pare definitiv compromisă în România. Interlocutorii se comportă ca nişte pugilişti, capabili să se lupte la nesfârşit în ring, cărându-şi pumni mai degrabă decât argumente, încurajaţi de galerii perverse, imbecile, dar zgomotoase.
Îmi pare rău să o spun, dar adevărata istorie a regimului comunist în România se va scrie abia după dispariţia fizică a generaţiilor care au trăit-o, care au pus umărul la edificarea ei sau i-au tolerat derularea, speriaţi, în "cuştile" lor din apartamente.
Până la urmă, credeţi-mă, prefer o istorie a regimului comunist scrisă ca despre un sit neolitic, decât zgomotele şi furia neproductive de astăzi.
P.S. Gestul lui Traian Băsescu de a se prezenta la căpătâiul poetului dispărut, în pulover albastru şi cămaşă deschisă la culoare, mi s-a părut inadmisibil. Iar românii, "buni creştini", care fac cozi şi se calcă în picioare pe la toate moaştele sfinţilor, mustind de o religiozitate afişată cu ostentaţie, au călărit la propriu crucile şi mormintele altora din Cimitirul Bellu pentru a nu pierde un loc mai în faţă la reprezentaţia funebră gratuită care li se oferea prin înmormântarea lui Păunescu în vecinătatea unor mari scriitori. Nu ştiu cum e cu Legea Educaţiei, dar cred că educaţia sau, mai bine zis, reforma ei, trebuie începută din altă parte şi mult mai de jos...
3 comments:
Florine, cel de-al doilea argument care pentru tine defineste un "bun simt" este discutabil prin prisma stiintifica. Cand te pronunti despre opera cuiva nu pot fii la nesfarsit facut responsabil pentru vinile politice si sociale ale parintilor tai (asta s-a intamplat si in comunism si generatii dupa au tot suferit in inchisori murind din vini imaginare din cauza mosilor si stramosilor "chiaburi") eventual poate daca acum inca mai tragi foloase de pe urma asta in plan social fara sa fii asezat acolo unde meriti pe baza realizarilor tale nu ale (parintilor, bunicilor etc.). Atunci da, taiem craca. Insa intr-o societate in care parintii si bunii nostri au acceptat jugul comunismului cu mai multa sau mai putin "marinimie" eu nu ma simt responsabila pentru asta. Imi pare rau enorm, ma doare si o sa ma doara si in plus o sa suport si consecintele "oridecate ori sunt romanca". Dar eu pot si trebuie (si oricum o!!!) sa raspund pentru ceea ce spun eu, din ceea ce rezulta din activitatea mea si din ce (n-)am facut eu . Si tocmai de aceea rezonez cu celelalte argumente si mai ales primul. Si pentru ca tot veni vorba de parinti......
Adrian Păunescu
Repetabila povară
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
cu bine, cristina
@Cristina
Ma intorc la bunul simt, chiar daca nu are valoare de argument stiintific, asa cum spui. Dar eu mai cred inca in bunul simt, chiar daca, in mod evident, este pe cale de disparitie.
Cand vii la TVR, la o emisiune special dedicata unui fenomen politico-literar, asa cum a fost Paunescu, atunci se presupune ca esti invitat in calitate de specialist in domeniu, pentru ca nu poti veni sa invoci opiniile tale de simplu cititor al operei lui Paunescu, singura postura in care, altminteri, Cornea are dreptul la o viziune personala asupra productiilor unui literat, ca mine, ca tine, ca oricare altul.
In rest, din cate stiu, Andrei Cornea nu este istoric, nu este critic literar sau autor de bestselleruri literare, nu este un dizident notoriu, ci, in cel mai bun caz, un eseist si, cred, daca nu ma insel, traducator al operei unor filosofi. Meritorii toate acestea, fara indoiala, dar ele nu il indreptateau la o pozitie cu privire la fenomenul politico-literar reprezentat de Paunescu.
Eu la asta ma refeream si, in plus, puneam in balanta biografiile lor, explicative pentru evolutia celor doi. Atat.
Nu ti se pare ca apar la TVR, post public de altfel, platit de noi toti, mereu aceiasi indivizi care, desi au studiat pe la Politehnica, Medicina sau Teologie, sa spunem, stiu cum merge economia si care sunt profunzimile operei lui Alexis de Tocqueville?
Nu crezi ca bunul simt, daca l-ar avea, ar trebui sa-i dirijeze, totusi, spre suruburi, stetoscop si Evanghelii?
E drept ca nu mai vad televiziunea romana de cand am pecat dar m-a uimit argumentul tau stiindu-te om cu tinuta ferma stiintifica. Si acum am inteles punctul tau pe tz. Ceea ce numesti "bun simt" pentru mine intra la categoria "competenta". Adica numai cand esti competent ai abilitatea de a discerne pe cine inviti ca sa se pronunte despre orice subiect. Si de asemenea cand esti competent iti dai seama de limitele pregatirii tale si esti in stare sa accepti sau sa refuzi o invitatie la o discutie publica. Si atunci lucrurile sunt perfect clare, caci nu de prea multa competenta (ceea ce inseamna standarde profesionale impuse si auto-asumate) suntem ca natie asa de bine asezati in mai toate planurile. O singura exceptie: martirajul in inchisorile comuniste pentru Hristos. La capitolul asta dovezile curg riuri. Si am sa inchei cu un gand dintr-o carte despre sociologi si profesia lor scrisa de dl Prof. Onut de la Univ Brasov: productia foarte mare de ingineri (dupa desfiintarea sociologilor si eliminarea lor si anihilarea opozitiei celorlalte) a avut in comunism un efect de distrugere a pluralitatii de gandire in societate si asta ne explica si "cultura manageriala primitiva si discursurile stupide din spatiul public"(si uite ca nu mi-am notat pagina!). Partea mai trista continua autorul e ca inca procentele de absolventi in aceste tipuri de stiinte sunt inca mai mari decat cele socio-umane. Dar, ma gandesc eu ca azi indiferent de procente cand se produce fenomenul de devalorizare a diplomelor universitare, inseamna ca si aici e o problema tot de...competenta: si a celor care predau si acelor care "ies din pisica".
cu bine, cristina
Post a Comment