Un specialist în istorie militară, la o emisiune de radio, se pronunţă într-o problemă în care este cunoscător. Supravieţuitorul epocii despre care se vorbeşte, cocoţat în fruntea unei organizaţii, se indignează până peste măsură de opiniile exprimate şi cere să-i fie "reperată" onoarea pe cale administrativă, plângându-se forurilor militare. Aşa se scrie istoria post-comunistă. Şeful specialistului în istorie militară, căci orice specialist îşi are şeful său, nu dă doi bani pe ipoteza că ar putea fi nevoie să asculte cu urechile sale şi să judece cu mintea sa zicerile incriminate, ci se bucură ca de tort de ziua lui, că a simţit doar suflul "bombei" pe lângă pălărie. Pălăria lui şi a specialistului. Care nu mai contează. Pentru că titlurile şi recunoaşterile sunt inutile. Ele se întind în CV şi contează numai dacă trebuie uns fotoliul călduţ de demnitar în care te-a aşezat pronia cerească şi e musai să începi să fii vizibil-agresiv prin competenţe şi titluri.
Supravieţuitorilor le place să spună ce vor despre ceea ce au trăit. Istoricilor însă doar ceea ce cred ei, după confruntarea surselor. Care, spre norocul nostru, al tuturor, nu sunt scrise de acelaşi supravieţuitor!
P.S. Nu ştiu dacă să pun titlul ăsta. Ultima oară când am scris aşa ceva într-o publicaţie mi s-a reproşat că e o înjurătură. Şi "noi" nu înjurăm. "Noi" suntem decenţi. Dar numai când scriem. În rest... "dă-le-n mă-sa"...
Update. Adevărul este că nu e un caz singular. Una alt personaj, a cărui incompetenţă profesională evidentă a fost public prezentată într-o publicaţie de specialitate, a găsit aceeaşi formulă a plângerii administrative. Cum de nu se plâng unii că nu ştiu carte, dar ocupă funcţii publice?
4 comments:
Ţine-o tot aşa, Florin. Şi dacă vei fi dat afară din ţară, îţi ofer găzduire la Varşovia. Cât priveşte acţiunea "dinozaurului supravieţuitor", oferă-i posibilitatea unui drept la replică. În scris. Poate că vei vedea cât de mult seamănă "mamuţii comunişti" între ei! Colectează două-trei mărturii de acest gen (una o ai deja de la Olteanu) şi dă-i drumul ... :)
Acum, vorbind serios, ai grijă de tine. Din păcate, nu mai există şansa de care eu am beneficiat în urmă cu doi ani.
Noapte bună!
@Petre
Iti multumesc pentru randurile tale si, tocmai pentru ca vin de la tine si de atat de departe, ma incurajeaza si ma remonteaza.
Lucrez la colectia de care vorbesti si cred ca o voi publica destul de curand.
1. Cine nu are carte, e greu să realizeze acest fapt şi, prin urmare, nici nu se va plânge de neştiinţă. De ce? Simplu: Fericiţi cei săraci cu duhul.
2. Suntem o ţară plină de "specialişti", de "şefi" şi de ...de "manageri".
De muncit, cine o mai munci?
Raspuns: Cei 2,7 milioane de români care au plecat "afară" să muncească.
@Anonim
Perfect de acord. Romanul se pricepe la orice. De la fotbal la chirurgie estetica, de la pix la navete spatiale nimic nu e imposibil d comentat in orice dialog.
Cat priveste munca si dorinta de munca, eu cred ca avem potential. Numai sa avem unde. Eu cred ca cei care pleaca sa munceasca afara ar munci aici daca ar avea unde, daca ar fi respectati si platiti decent.
Vi se pare firesc sa ne intrebam tot mai des cat mai este pana la salariu si sa ni se explice mereu ca suntem o povara continua pentru un buget debil? Vi se pare firesc sa vrei sa muncesti si sa nu ai unde?
De ce vor toti sa fie sefi? Pentru ca toti cred ca este simplu si ca sunt in stare. De ce toti cred ca sunt in stare sa fie sefi? Pentru ca nu-si stiu lungul nasului si nu sunt evaluati corect, in functie de cerintele precise ale postului pe care il ocupa. O minciuna naste alta si totul se multiplica exponential.
Iar cand sefi au ajuns unii prin minciuna, spaga, obedienta, secaturism, imbecilitate evidenta, deci prin INCOMPETENTA, de ce ar fi standard pentru cei din subordine COMPETENTA?
RAUL este, deci, mult mai grav decat pare. Culmea este ca el este produsul DEMOCRATIEI, nu al DICTATURII rasturnate in urma cu 20 de ani!
Post a Comment