Ani la rând, 9 mai – Ziua Independenţei – a fost umbrită de un alt 9 mai – împrumutat, pe filieră sovietică – menit să celebreze victoria Armatei Roşii asupra Germaniei naziste. În 1945, la 9 mai, tocmai pentru că Stalin, nemulţumit că Germania capitulase cu o zi înainte în faţa Aliaţilor occidentali (de faţă fiind numai doi generali ruşi, Cernâşev şi Susloparov), a cerut o nouă ceremonie, la Berlin, în prezenţa mareşalului Jukov, tocmai pentru ca germanii să mai capituleze o dată în faţa trupelor sovietice. Această Zi a Victoriei, cum i s-a spus, sărbătorită cu fast, a însemnat însă intrarea României în bezna regimului comunist impus de Uniunea Sovietică, aşa-zisa patrie a proletariatului din întreaga lume, care, sub pretextul înfrângerii unui totalitarism de dreapta, cel nazist, impunea şi legitima propriul totalitarism, de stânga, şi un Gulag extins în ţările est-europene ocupate de Armata Roşie.
Una din victimele acestui avans de neoprit al armatei sovietice în inima continentului european, în ultima parte a celui de Al Doilea Război Mondial, este însuşi fostul rege Mihai I, care, după ce va fi fost nevoit, în repetate rânduri, să accepte, în anii 1944-1947, o seamă de compromisuri dureroase şi, aş spune, profund nocive pentru evoluţia regimului politic în România, a sfârşit el însuşi detronat şi alungat din ţară, când liderii comunişti, executanţii fideli ai ordinelor venite de la Moscova, îi vor fi pus înainte un act de abdicare în termeni cât se poate de categorici cu privire la destinul monarhiei şi al familiei domnitoare de Hohenzollern în România.
Invitat pentru a doua oară la serbările organizate la Moscova pentru a marca victoria URSS împotriva nazismului, fostul rege Mihai I acceptă din nou, prin vocea purtătorului de cuvânt al Casei Regale, să participe la ceremoniile dedicate acestui eveniment. Fostul monarh s-a aflat şi în 2005 în aceeaşi situaţie, la împlinirea a 60 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste, când prezenţa sa a fost motivată prin aceea că este singurul şef de stat din acea vreme care se mai află în viaţă, fiind decorat de Stalin cu Ordinul „Victoria”.
Cu siguranţă, nu sunt singurul care consideră că fostul suveran săvârşeşte din nou, din proprie voinţă sau prost sfătuit, o gravă eroare. Rusia de astăzi nu este URSS, o ştim, dar ceea ce se aniversează la Moscova are aceeaşi semnificaţie pentru noi, din 1944 şi până acum. Este inadmisibil să participi – legitimându-le – la ceremoniile care marchează, de fapt, ocuparea ţării tale de Armata Roşie, în 1944, impunerea unui regim comunist-stalinist şi alungarea ta de pe tron, în decembrie 1947, la care se adaugă distrugerea elitei politico-militare în închisorile de exterminare de la Sighet, Aiud, Jilava sau Gherla.
Prin opoziţie, am admirat atitudinea demnă a actualului preşedinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, care a refuzat să meargă la Moscova. „Cum să particip la paradă alături de armata care ne-a adus comunismul, a organizat foametea şi ne-a deportat în Siberia?”, s-a întrebat, pe bună dreptate, Ghimpu.
Fostul suveran român nu-şi mai pune însă niciun fel de întrebare. Dar ar putea lua lecţii de la Mihai Ghimpu.
P.S. O fotografie de epocă pentru împrospătarea memoriei fostului rege. Cu tot cu "propaganda" comunistă...
P.S. 2. Articol pregătit pentru rubrica mea obişnuită din "Observatorul militar" şi rămas nepublicat. Cred că nici rubrica nu va mai fi obişnuită...
No comments:
Post a Comment