Pacepa – mai curat, mai uscat

Bântuie, cu o tenacitate uluitoare, câteva clişee însuşite întocmai, precum litera de Evanghelie, ori de câte ori vine vorba de generalul Ion Mihai Pacepa, spionul român care a defectat în SUA, în 1978, spre surpriza totală a Securităţii şi a lui Nicolae Ceauşescu. Ni se spune, acum şi prin vocea Luciei Hossu-Longin – care, după ce a epuizat subiectele referitoare la victimele regimului comunist şi eroii rezistenţei anticomuniste, atâţia câţi vor fi fost, pare lovită brusc de inspiraţia de a afla, la faţa locului, în SUA, cum mai arată şi cu ce se mai ocupă generalul defector –, despre importanta contribuţie a lui Pacepa la prăbuşirea regimului comunist din România – acel regim, să ne reamintim, la propăşirea căruia generalul pusese cu nădejde umărul din interiorul celei mai nocive instituţii transplantate de sovietici în România, nu mai puţin de... 27 de ani! – deşi vă mărturisesc că îmi este foarte greu să înţeleg de ce între fuga acestuia în SUA, în 1978, şi dispariţia regimului comunist, în decembrie 1989, vor fi trecut 11 ani! Fie că „lucrarea” generalului nu a fost suficient de consecventă, fie va fi fost complet ineficientă, mai ales dacă luăm în seamă că regimul comunist, la noi, se cam duce la vale după ce altele, similare, în ţările din jur, o cotiseră convingător şi cu ceva vreme înaintea românilor spre pluralism, democraţie şi economie de piaţă. În plus, Lucia Hossu-Longin i-a mai descoperit un merit lui Pacepa: acesta ar fi „un pionier al integrării noastre în Alianţa Atlantică”, ceea ce m-a umplut de o nedisimulată admiraţie, căci corul (întotdeauna numeros post factum) al celor care îşi arogă merite în domeniu suferea acut de pe urma lipsei unei voci mai puternice.
În al doilea rând, spirite influente în spaţiul public ne spun că Pacepa a trădat doar Securitatea şi pe Ceauşescu, pentru că nu s-ar putea pune semnul egalităţii între Ceauşescu şi România, ţara fiind, în timp, chipurile, chiar beneficiara gestului său. În consecinţă, Ceauşescu şi Securitatea apar ca nişte suprastructuri perfect independente în raport cu România (ceea ce este aberant!), iar eforturile disidenţilor rămaşi în ţară ar trebui înţelese, în aceeaşi logică, în sensul unui protest exclusiv împotriva lui Ceauşescu, privit ca un fel de dictator particular.
Mărturii interesante pentru furtuna creată în România şi în interiorul Securităţii după fuga lui Pacepa oferă un tânăr cercetător de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Liviu Ţăranu (foto), care a publicat recent, la Editura Enciclopedică, volumul „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii”. Este de tot hazul, de pildă, că angajaţii Direcţiei Informaţii Externe – despre care vă mărturisesc că aveam o părere ceva mai bună! – făceau eforturi să „codifice” capitala Austriei – Viena – prin „Viişoara”, în schimb îşi informau şefii despre ecourile fugii lui Pacepa prin descrierea celor mai importante ziare austriece! Curată disimulare!

Foto: Adevărul