De la „restructurare” la „construcţie”

De aproape 20 de ani, aud în fiecare zi de decizii sau doar de simple zvonuri şi îngrijorări mai mult sau mai puţin temeinice despre reduceri, ajustări de personal şi bugete, desfiinţări de unităţi şi, eventual, înfiinţări întru viitoare desfiinţări. Ni se explică doct despre „burţi” şi „supleţea sistemului”, despre necesare adaptări la nu ştiu ce modele occidentale, pe care, între noi fie vorba, mai degrabă le idolatrizăm când ne convine şi le repudiem cu indignare când ne afectează interesele mărunte, încât am stat să mă întreb când am auzit ultima oară rostindu-se cu putere, cu tenacitate de învingător, cuvinte încurajatoare, precum „investiţii”, „finanţare mulţumitoare”, „reguli respectate”, „perspectivă”, „optimism” şi „gândire pozitivă”.
De ani buni mi se perindă prin faţa ochilor şi urechile îmi ascultă tot soiul de discursuri despre restructurări, reduceri de personal, ca într-o criză perpetuă din care nici măcar târâţi nu părem că am vrea să ieşim. Am înţeles aproape fiecare comandament al unui nou an nefericit, al unei noi conjuncturi cât se poate de întortocheate, al unei noi întâmplări (fireşte, nedorite, neaşteptate, cum altfel?) care continuă să schimbe ceea ce părea atât de bine planificat pe hârtie. Teoriile sunt admirabile în măsura în care, puse în practică, pot valida soliditatea concepţiei iniţiale.
Mă tem însă că am uitat cuvinte elementare, iar dacă le vom fi ştiut vreodată atunci ar fi bine să le reintroducem cât mai repede în vocabularul nostru. Ele sunt „construcţie”, „respect faţă de regulă” (aceeaşi pentru toţi!), „investiţie”, „inovaţie”, „înzestrare”, „eficienţă” (prin asumarea unor scopuri şi obiective realiste, pe termen mediu şi lung, care să nu ofere senzaţia unei schimbări continue, fără logică şi fără direcţie), „drepturi” (fără sacrificii continue) „grijă” (de noi şi de cei de a căror viaţă şi bunăstare răspundem, atât în plan profesional, cât şi uman), „planificare” (riguroasă şi, dacă nu pare prea mult, respectată!) şi o să mă opresc cu înşirarea aceasta aici.
Un organism care stă tot timpul sub ameninţarea reducerii şi ajustării continue, fără nicio legătură cu programele şi proiectele în derulare, asumate, sau cu înţelepciunea care se desprinde din lecţiile pe care viaţa de zi cu zi ţi le oferă, un organism sufocat de birocratism închistat generator de hârtii la nesfârşit, menite să acopere incompetenţa unora sau grava lipsă de responsabilitate a altora, nu poate genera performanţă. Şi nici nu poate dezvolta creator, în situaţii critice, răspunsuri şi acţiuni benefice. Se poate doar gripa şi bloca, întocmai ca un motor căruia ai uitat să-i adaugi lubrifianţii atât de necesari pentru buna sa funcţionare. Când şoferul coboară uimit de la volanul angrenajului şi-i arde două picioare, în semn de revoltă că l-a lăsat în mijlocul drumului.
Am auzit deja prea mult cuvinte ca „restructurare” şi „reducere”. E timpul să construim şi, dacă se poate, cât mai durabil.