O prietenie neobişnuită

Este, în Cetatea Filmului de la Hollywood, un regizor care este capabil să transforme aproape orice scenariu care spune o poveste interesantă într-un film al cărui succes de casă este garantat. Numele său este Steven Spielberg şi se bucură de preţuirea publicului pasionat de a şaptea artă, care a urmărit, nu de puţine ori, captivat, emoţionat şi fascinat producţiile sale. Ultima, War Horse, reia subiectul unei poveşti pentru copii, scrisă de un britanic, Michael Morpurgo, prin anii ’80, în centrul căreia se află o relaţie strânsă stabilită între un tânăr, Albert Narracott, şi un cal, botezat Joey, pe fundalul evenimentelor premergătoare primei conflagraţii mondiale, într-o Anglie rurală, dar şi în timpul războiului, într-o dramă care avea să cuprindă întregul continent european. Marele merit al lui Spielberg este acela de a fi putut oferi o poveste emoţionantă despre prietenie, dragoste, loialitate, onestitate, perseverenţă şi credinţă, care se adresează atât adulţilor, cât şi copiilor. Copiii îl vor îndrăgi pe Joey, cu siguranţă, şi vor învăţa lecţia prieteniei adevărate şi a devotamentului, chiar dacă unul din personaje este un necuvântător (scenariul oferă însă lecţia dăruirii şi a inteligenţei cailor în secvenţe sugestive, în diferite împrejurări), adulţii vor regăsi unele din valorile uitate sau asupra cărora nu au meditat îndeajuns, iar cei pasionaţi de război au parte de reconstituiri fidele ale unor realităţi dure ale Primului Război Mondial. Unii dintre cei care au criticat pelicula lui Spielberg au remarcat faptul că o poveste pentru copii ar fi putut fi ceva mai soft, din acest punct de vedere, alţii, printre care, recunosc, mă număr şi eu, spun că aceste realităţi oribile ale câmpurilor de luptă din anii 1914-1918 trebuie cunoscute de noile generaţii, „livrate” într-o poveste neobişnuită care îi va cuceri, într-o lecţie cinematografică superioară oricărui demers banal al unui profesor, fie el şi unul conştiincios, într-o sală de clasă oarecare. Multe din scene au fost dificil de realizat (de pildă, atunci când Joey aleargă printre sârme ghimpate, „învelindu-se” în ele, între două tranşee, însă computerul şi folosirea unor materiale speciale din cauciuc, imitând atât de bine sârma ghimpată, fac astfel încât scena să fie una foarte credibilă), s-au folosit nu mai puţin de 14 cai „Joey” pentru diverse secvenţe, iar lecţiile de călărie pentru mulţi actori au fost absolut necesare. Sunt însă şi unele greşeli care trădează lipsa unui consultant, specialist în istorie militară – ori, poate, filmată în acest mod, scena era mult mai hollywoodiană! –, fiindcă vedem calul alergând, la un moment dat, în tranşee, pe o distanţă apreciabilă, în linie dreaptă, silindu-i pe soldaţi să se ferească din calea lui, însă e ştiut că aceste tranşee erau realizate în zig-zag, pentru a evita rănirea unui număr mare de militari în cazul exploziilor sau a schijelor rezultate. Un film impresionant, de văzut cu întreaga familie!