Prima îi aparţine lui Andrei Pleşu şi a fost publicată în Dilema veche, nr. 397/22-28 septembrie 2011, îndemnând, practic, la o schimbare a Imnului naţional, ceea ce a prilejuit cotidianului Adevărul lansarea unei dezbateri pe această temă în paginile sale:
Ei bine, vrem cu adevărat ca dispoziţia fiecărei zile a copiilor noştri să stea sub semnul acestei depresii naţionale? Să-i punem să cânte zilnic un imn al disperării mocnite, al unei mobilizări patetice „în ceasul al doisprezecelea", al unui destin care seamănă cu iadul pe pământ? Căci, deşi are aerul unui cântec de goarnă care sună adunarea, Imnul nostru pare, mai curând, un mod de a conjura la supravieţuire un muribund. S-ar zice că e destinat să fie intonat nu la demne împrejurări festive, nu în momentele de cumpănă ale unui popor de oameni întregi, ci în sala de reanimare, pe post de maslu.
A doua opinie aparţine Anei-Maria Brânză, campioană mondială la scrimă, cea care, situată prima la o competiţie sportivă europeană de profil, în Marea Britanie, a coborât de pe podiumul de premiere în semn de protest atunci când organizatorii au pus în difuzoare fostul imn al republicii comuniste de până în decembrie 1989:
Eu nu vreau să se schimbe Imnul, nu înţeleg de ce s-ar schimba. Cu imnul ăsta am fost crescută şi cu ăsta vreau să mor. Să-l cânte, să mi se cânte «Deşteaptă-te, române!» şi atunci când m-or duce la groapă. Nu mi se pare normal să se găsească patru-cincipersoane care se trezesc că vor să schimbe Imnul. Vor să pună vreo manea sau ce? Sau dacă vor ceva mai săltăreţ, atunci să pună o sârbă. E absurd, în felul ăsta o să ajungem să ne schimbăm Imnul odată la doi-trei ani, cred că noi încă ne mai căutăm indentitatea.
Judecaţi dumneavoastră înşivă!
P.S. Ar mai fi fost de adăugat aici şi opinia lui Adrian Cioroianu, chestionat întotdeauna de toate televiziunile şi jurnaliştii noştri "harnici", la unison, când vine vorba de vreun subiect de istorie (fie că omul se pricepe, fie nu), cam ce părere are şi Domnia Sa, dar eu prefer să mă limitez la cele de mai sus, pentru că de când istoricul Adrian Cioroianu crede că Ziua Naţională trebuie stabilită în strânsă comuniune cu meteorologii şi prostimea veselă care vrea la picnic, consider că nu are rost să ne pierdem timpul, ascultându-l vorbind despre simboluri naţionale.
No comments:
Post a Comment