Pacepa – mai curat, mai uscat

Bântuie, cu o tenacitate uluitoare, câteva clişee însuşite întocmai, precum litera de Evanghelie, ori de câte ori vine vorba de generalul Ion Mihai Pacepa, spionul român care a defectat în SUA, în 1978, spre surpriza totală a Securităţii şi a lui Nicolae Ceauşescu. Ni se spune, acum şi prin vocea Luciei Hossu-Longin – care, după ce a epuizat subiectele referitoare la victimele regimului comunist şi eroii rezistenţei anticomuniste, atâţia câţi vor fi fost, pare lovită brusc de inspiraţia de a afla, la faţa locului, în SUA, cum mai arată şi cu ce se mai ocupă generalul defector –, despre importanta contribuţie a lui Pacepa la prăbuşirea regimului comunist din România – acel regim, să ne reamintim, la propăşirea căruia generalul pusese cu nădejde umărul din interiorul celei mai nocive instituţii transplantate de sovietici în România, nu mai puţin de... 27 de ani! – deşi vă mărturisesc că îmi este foarte greu să înţeleg de ce între fuga acestuia în SUA, în 1978, şi dispariţia regimului comunist, în decembrie 1989, vor fi trecut 11 ani! Fie că „lucrarea” generalului nu a fost suficient de consecventă, fie va fi fost complet ineficientă, mai ales dacă luăm în seamă că regimul comunist, la noi, se cam duce la vale după ce altele, similare, în ţările din jur, o cotiseră convingător şi cu ceva vreme înaintea românilor spre pluralism, democraţie şi economie de piaţă. În plus, Lucia Hossu-Longin i-a mai descoperit un merit lui Pacepa: acesta ar fi „un pionier al integrării noastre în Alianţa Atlantică”, ceea ce m-a umplut de o nedisimulată admiraţie, căci corul (întotdeauna numeros post factum) al celor care îşi arogă merite în domeniu suferea acut de pe urma lipsei unei voci mai puternice.
În al doilea rând, spirite influente în spaţiul public ne spun că Pacepa a trădat doar Securitatea şi pe Ceauşescu, pentru că nu s-ar putea pune semnul egalităţii între Ceauşescu şi România, ţara fiind, în timp, chipurile, chiar beneficiara gestului său. În consecinţă, Ceauşescu şi Securitatea apar ca nişte suprastructuri perfect independente în raport cu România (ceea ce este aberant!), iar eforturile disidenţilor rămaşi în ţară ar trebui înţelese, în aceeaşi logică, în sensul unui protest exclusiv împotriva lui Ceauşescu, privit ca un fel de dictator particular.
Mărturii interesante pentru furtuna creată în România şi în interiorul Securităţii după fuga lui Pacepa oferă un tânăr cercetător de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Liviu Ţăranu (foto), care a publicat recent, la Editura Enciclopedică, volumul „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii”. Este de tot hazul, de pildă, că angajaţii Direcţiei Informaţii Externe – despre care vă mărturisesc că aveam o părere ceva mai bună! – făceau eforturi să „codifice” capitala Austriei – Viena – prin „Viişoara”, în schimb îşi informau şefii despre ecourile fugii lui Pacepa prin descrierea celor mai importante ziare austriece! Curată disimulare!

Foto: Adevărul

Ce ne (mai) enervează în România...?

Câteva răspunsuri interesante ale lui Devis Grebu, provocate de Cristian Teodorescu pe blogul său.
Pentru că multe dintre cele semnalate de Devis Grebu mă irită şi mă sufocă zi de zi în Bucureşti, le transcriu mai jos.

C. Teodorescu: Ce nu-ţi place în România?
Devis Grebu: Americanii obisnuiesc sa raspunda – ironic - la intrebarile care trateaza subiecte sensibile sau/si dureroase: „You don’t want to know the answer”. Asa ca…Cristi, do you?… Nu-mi place lipsa totala de „civism” a imensei majoritati a populatiei. Adaugata la incultura „lumpen-proletariatului”- elita de astazi a capitalei – sau la spoiala culturala a tineretului cu studii (presupuse) superioare, provoaca marlania generalizata care ma sufoca. Aroganta celor care s-au trezit peste noapte la volanul unui Mercedes( furat sau obtinut prin speculatii frauduloase), dupa ce in ajun adormisera pe scandurile carutei trase de o martoaga. Limba romana stalcita si butucanoasa, vorbita- mai ales de tineri, dar si „afacereza” sau „calculatoreza”. Interesul generalizat pentru „fapt divers”,”barfa”, „scabros”, „manele”, „vedete”( valoroase prin impactul notorietatii mediatice, dar nule din punct de vedere cultural, stiintific sau artistic). Lipsa de pregatire profesionala, mai in toate domeniile, combinata cu descurcareala „savanta” a mai tuturor solicitarilor. Lipsa de „fair play”, ignorarea „aproapelui”, lipsa minimei politeti, dispretul provincial fata de realizarile (chiar exceptionale) de peste hotare ale celor repatriati (benevol). Ai cerut-o, draga Cristi, si as mai putea continua indelung dar voi trage concluzia tragica: tara este unica, superba, trecutul bogat, folclorul minunat, elita cu nimic inferioara celor din centrele luminoase ale occidentului, dar poporul este profund si IREMEDIABIL contaminat, fapt ce ne indeparteaza de Europa -pe zi ce trece- in loc sa ne contopeasca. Sunt dezgustat si disperat.


Pentru cei interesaţi să citească tot interviul, va recomand blogul lui C. Teodorescu.

Comunicare modernă

M-aţi chemat, şefu’? Da, bă, pe unde umbli? Păi nu m-aţi trimis dumneavoastră...? Lasă, bă, că te-am trimis, până acum trebuia să fie gata. Păi, şefu’, traficu'... Iote, bă, acu’ eşti şi agent de circulaţie! Nu sunt, şefu’, dar e o nebunie să circuli în Bucureşti şi dumneavoastră... Ce e cu mine, bă? Am vrut să spun... Lasă, bă, nu mai spune, că mă uit eu singur în oglindă. Hârtiile alea le-ai făcut? Care hârtii, şefu’? De ţi le-am dat acum o oră să le trimiţi ştampilate la direcţie. Păi, am încercat să le termin şi m-aţi trimis... Băi, eu aveam de nevoie de ele acum, că mă strigă ăia înnebuniţi să le trimit odată şi tu mângâi bordurile prin Bucureşti? Le termin acum. Nu mai termini nimic, bă, că e târziu, nu am nicio bază în tine. Bă, sunt 1 000 la poartă care aşteaptă să vină să lucreze aici gratis, iar eu mă rog de tine să faci ce-ţi zic. Lasă, mă, că vine notarea aia de serviciu şi mai vedem noi... Şefu’, dar am încercat să fac exact... Băi, să-ţi scoţi din minte exactitatea asta. Trebuie să fii maleabil, să te îndoi ca trestia aia gânditoare şi să simţi pulsul evenimentelor. Trebuie să ai intuiţie, domnule, să te adaptezi, altfel te duci dracului, auzi? Înainte să mă duc, nu credeţi că ar fi bine... Bă, te văd cam dezinvolt, ce cred eu că e bine, e bine, auzi? Nu-mi spui tu ce e bine şi ce nu e bine, că am ani de armată cât nu apuci tu să numeri de acum până la pensie. Învârţi şi tu cinci hârtii în fiecare zi şi vii să-mi spui mie ce şi cum? Şefu’, eu doar încercam să văd dacă... Bă, vezi, asta e problema ta, tu doar încerci, nu eşti. Asta e diferenţa. Tu încerci, eu sunt. Tre’ să mă descurc de fiecare dată singur, mama ei de viaţă, că mai bine plec şi vă las dracului baltă... Zi-mi de aplicaţia aia, eşti gata cu documentele? S-au făcut, mai trebuie... Bă, vouă mereu vă mai trebuie ceva. Ba aia, ba ailaltă, vă trebuie cineva să vă gâdile, să vă scarpine... Nu, şefu’, e vorba despre... Lasă, bă, că vă ştiu eu, nu sunteţi în stare de nimic. Dacă nu fac eu, nu iese nimic bun. Să-mi aduci hârtiile alea să le văd. Păi le aveţi aici... A, astea, nu sunt bune de nimic. Pot să mă şterg la cur cu ele. Dar nu pot folosi hârtie d-asta... Ia-le şi refă-le până la sfârşitul programului. Dar nu ziceaţi că trebuie să mă duc...? Nu trebuie nimic. Du-te şi refă-le şi mai vorbim. Şi pune şi tu trei becuri pe holul ăla, nu vezi că ne băgăm degetele în ochi? Păi, nu sunt... Ce nu sunt? Pune, mă, de la tine, că de aia te plăteşte armata, nu vezi că e criză? Ce, vrei să pun eu? Că de la mine pun tot timpul. Trei becuri oi fi şi tu în stare să cumperi...
După o oră
Şefu’, hârtiile... Care hârtii? Aplicaţia... Lasă, bă, aplicaţia, te-ai dus acolo? Unde, şefu’? Unde te-am trimis. Păi nu aţi zis să termin... Bă, nu se poate face nimic cu tine. Eşti pierdut pentru orice formă inteligentă de comunicare. Bă, tu de comunicare modernă ai auzit?

P.S. Orice asemănare cu dialoguri de ieri, de azi şi de mâine este, fireşte, cu totul întâmplătoare.