15 May 2008
Masturbation Celebration à la Stanford!...
În replică la campania „No masturbation for a week”, vă ofer o iniţiativă a celor de la Universitatea Stanford, ca să nu vă mai întrebaţi continuu ce se mai întâmplă prin campusurile americane!
Este cat se poate de autentică manifestarea (nu mă întrebaţi dinainte cum o să fie, aşteptaţi cuminţi la locurile voastre că vine vremea să vă istorisesc!), dar ceea ce ştiu sigur e că o asemenea „întâmplare” în România ar intra în atenţia profesorilor, studenţilor de la „Noua Dreaptă", părinţilor grijulii nevoie mare, BOR, babelor evlavioase şi frustraţilor perpetuu nemângâiaţi, strâns uniţi într-un cor de bocete sinistre despre halul în care a decăzut învăţământul românesc şi „oribila” perversitate care se insinuează subversiv, măcinându-l temeinic în fibra lui autentic pură şi viguroasă!
Şi, dacă tot m-am dovedit atât de „imoral” în această postare, îmi impun, drept „penitenţă”, trei zile de recluziune în Biblioteca Stanford, cu aer condiţionat, la cele peste 35 de grade (Celsius!) câte sunt acum afară şi care creează panică printre californieni! (Cineva trebuie să aibă iniţiativa şi să propună lui Arnold Schwarzenegger, guvernatorul Californiei, un instructaj rapid pentru locuitorii statului american de pe coasta de Vest, util, desigur, în vremuri atât de dificile, în autobuzele fără aer condiţionat ale RATB din capitala României, în lunile iulie şi august, şi marşuri regulate, în aceeaşi perioadă, pe asfaltul încins al aceleiaşi blagoslovite - de politicienii ei - Capitale! Mă gândesc serios la asta!)
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
Ca să rămân în „registrul” articolului, află că am făcut un mini afiş în culorile curcubeului (că tot fusese parada gay prin oraş), pe care am scris frumuşel: „Şi noi suntem gay! Suntem f****i de şefi!”. Asta pentru întrezări tu, fie şi pentru o secundă nivelul „relaţiilor interumane” (cum spunea un prieten comun, V.M.) de acasă... Colegii de birou au râs în hohote şi cred că la fel faci şi tu acum :D
Post a Comment