În aparenţă, o reţetă distructivă: un dramaturg bătrân, blazat şi cinic, privindu-i pe cei din jur prin microscopul vieţii sale, ironic şi dispreţuitor, nu poate fi deloc amuzant şi nici interesant.
Dar piesa lui Jean Anouilh, „Egoistul”, ultima scrisă de dramaturgul francez, în 1981, cu o puternică încărcătură autobiografică, tradusă şi regizată la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” de Radu Beligan, merită o consemnare aparte. La 92 de ani, maestrul Beligan îşi onorează meseria şi pe spectatorii care îl preţuiesc şi îl aplaudă minute în şir, la scenă deschisă, printr-un joc impecabil. Îi vine atât de bine haina bătrânului dramaturg Leon Saint-Pe, tapat de bani de fosta soţie, de copii, de un fost coleg de şcoală, ironizat de amanta care consideră că nu a primit sprijinul pe care conta pentru a se lansa în lumea teatrului, o lume meschină stăpânită de logica împlinirii exclusive a intereselor personale, prin care „egoistul” Saint-Pe trece cu umor şi dezinvoltură, când grav şi reflectând la spectacolul patetic oferit de cei din imediata sa apropiere în încercarea lor de a găsi întotdeauna altora defecte şi neputinţe, mai puţin lor înşile.
Sprijinit la propriu (actorii ajută decent şi bine justificat în economia piesei deplasările maestrului Radu Beligan dintr-un punct în altul al scenei, înlăturând posibila monotonie care s-ar putea instala la un spectacol care se petrece în acelaşi decor până la sfârşit), dar şi la figurat, prin replicile oferite de partenerii săi, Radu Beligan face un rol de excepţie. Este o piesă care se joacă de mai bine de patru ani (între timp, distribuţia a mai suferit unele modificări), cu casa închisă. În rolul subretei, doamna Boudard, Sanda Toma face un joc viu, acoperind cu umor, prin „ieşirile” şi lamentaţiile ei continue, monologurile dramaturgului Saint-Pe.
Cei care s-au lăsat convinşi, prin rândurile de mai sus, că spectacolul merită văzut o pot face duminică, 16 ianuarie, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, la Sala Amfiteatru, începând cu ora 19.
