Un foarte bun prieten m-a binedispus, într-o seară mohorâtă de toamnă, cu o zicere care circula pe vremea când până şi înjurăturile aveau un oarecare ştaif sau cei care le ziceau socoteau că săvârşesc o impietate dându-le glas, căci aşa ceva nu se putea rosti fără să roşeşti. Să-ţi faci "vânt curului", mi-am zis, iată o formulă excelentă pentru ageamiii băgători de seamă, pentru curioşii nepoftiţi care au mereu câte o idee, niciodată aplicabilă, pentru "creatorii" de Nimic, etern îndepărtaţi de logica oricărui zvâcnet creator.
Am râs cu poftă, dar mi-am dat seama că astăzi, nicio înjurătură nu face abstracţie de organele genitale feminine sau masculine, cu toate că tind să cred că organul sexual masculin este omniprezent, mai ales în gura celor care nu-l au, dar, vorba lui Freud, e o nostalgie de înţeles, psihanalitic vorbind. E un semn de falocentrism firesc într-o societate în care femeile încă orbecăie în drumul spre marea carieră şi idealul egalităţii între sexe, plasându-se, dezinvolt si complet interesate, în postura unor Barbie de consum, ahtiate după bani şi maşini fără muncă, dar cu eforturi de aşternut (pentru că, sincer vorbind, e dificil să mimezi plăcerea sexuală acolo unde nu este şi nici nu poate fi!), dar, până la confirmarea impresiilor mele, printr-un sondaj de calitate (sper că, nefiind cu procente de partide, alegători şi candidaţi, măcar astea să fie corecte!) ar putea oferi date certe într-o asemenea importantă dezbatere.
Aţi văzut, sunt convins, inşi care-şi fac "vânt curului", pentru că sunt o specie cu vădite calităţi de multiplicare în orice condiţii. Sunt indivizii care par că sunt, deşi nu sunt. Sunt prezenţi fizic, dar absenţi, sunt gălăgioşi, dar nu spun nimic, par să ştie totul, dar au mintea goală şi par mereu încărcaţi de responsabilităţi, deşi nu-şi asumă nicio responsabilitate. Se vântură în ochii şefilor exact în alea 5 minute în care trebuie să fii văzut (unii militari au făcut o adevărată profesie din asta!), chiar dacă eforturile şi rezultatele lor sunt cuantificabile în valori care adesea se zbat să sară ceva mai sus de zero; par informaţi, dar nu ştiu nimic precis, ştiu cum să scrie, dar asudă vârtos când e să lege trei cuvinte într-o frază inteligibilă într-un text banal, au o sumedenie de prieteni care îi ajută la nevoie, dar afli cu stupoare că aia - prietenii - habar nu au de ei sau abia dacă îşi aduc aminte la care reuniune, între două salate, cinci pateuri şi o cafea, îşi vor fi strâns mâinile, spunându-şi banalităţi, pentru a schimba apoi, rapid, fiecare, interlocutorul.
Se învârt printre noi cu uşurinţa cu care îţi schimbi ciorapii, se prezintă sofisticat numai pentru a da greutate propriei persoane, se trezesc critici acolo unde părerile sunt oricum împrumutate de la ultimul interlocutor pe care l-au contrazis vehement cu ideile penultimului. Sunt obişnuiţii "cercurilor de prieteni", dar nu au prieteni, sunt contestatarii de serviciu, dar se ascund mereu înapoia unei nevoi casnice, urgent de îndeplinit, un martiriu pe care şi-l asumă cu trăsături de Iisuşi crucificaţi, întorcând şi celălalt obraz, însă iute de găsit la o bere cu amicii când te aştepţi mai puţin.
Dacă îi identificaţi în jurul vostru, oferiţi-le toată compasiunea de care sunteţi în stare. În definitiv, a-ţi face vânt curului, ei bine, e şi ăsta un efort...
