Cine este familiarizat cu documentele de arhivă ştie cât de dificilă este, uneori, reconstituirea trecutului istoric prin apelul excusiv la informaţiile, adesea seci şi lipsite de orice urmă de viaţă, conţinute de acestea. Iar când îţi propui să recompui viaţa unei instituţii din documentele oficiale emise de-a lungul timpului (adrese, rapoarte de serviciu, tabele, statistici) trebuie să te înarmezi cu infinită răbdare şi o aprigă dorinţă de a descoperi, întocmai ca un arheolog ascuţindu-şi mirările în faţa unui ciob înnegrit de vreme sau hamletizând profund în faţa vreunui os brăzdat de scurgerea timpului, omul de odinioară, cu spaimele, gândurile şi trăirile lui. Grea misiune!
Scriind o carte despre procesul de sovietizare a armatei române, după Al Doilea Război Mondial, m-am lovit de neputinţa documentelor oficiale de a „vorbi” despre oamenii care părăseau armata în care se formaseră şi aceia care intrau, cu voie de la partid, într-o armată nouă, creată după chipul şi asemănarea celei sovietice. Mi-au lipsit mărturiile lor, unii neputând să le aştearnă pe hârtie, din frică şi lehamite, alţii nefiind în stare să le scrie, pentru că mânuirea condeiului le dădea mari dureri de cap. Ne lipsesc, din nefericire, jurnalele sau memoriile militarilor din anii regimului comunist – aproape că sunt tot mai sceptic că acestea vor apărea vreodată! – după cum puţini sunt aceia care, după decembrie 1989, au socotit că trebuie să facă dovada mărturisirii complete pentru posteritate.
Sorin Turturică, un tânăr pasionat de istoria aviaţiei, angajat cu ceva vreme în urmă la Muzeul Aviaţiei, unde a beneficiat de îndrumarea unui distins istoric şi profesor universitar – l-am numit aici pe domnul Valeriu Avram –, a reuşit să iniţieze o colecţie de mărturii ale unor personalităţi ale aeronauticii române, pe care le-a antrenat, provocator, la discuţii revelatoare despre un anume trecut, al lor şi al altora, cu ale căror destine au interferat, spre salvarea istoricului de mâine al aviaţiei militare, beneficiarul muncii lui Sorin Turturică.
Această colecţie, intitulată „Aeronautica română. Dialoguri”, tipărită la Editura Anima, într-o prezentare grafică inspirată, a fost inaugurată de generalul av. (r) Aurel Niculescu, fost comandant al Aviaţiei Militare în anii 1970-1977. Vă mărturisesc că am citit viul dialog al distinsului general cu istoricul Sorin Tuturică alergând literalmente pe pagini cu dorinţa de a afla o clipă mai devreme destinul unui pilot crescut şi format în primii ani ai regimului comunist, o istorie particulară care se suprapune cu istoria postbelică a României.
Şi am râs cu poftă când am aflat că generalul Mihail Burcă, „plantat” de regimul comunist în fruntea aviaţiei militare, l-a întrebat, deloc candid, pe căpitanul – la acea vreme – Aurel Niculescu, venit să raporteze un incident aviatic în care un aparat IL-10 fusese nevoit să aterizeze pe burtă: „Băi, dar de ce a aterizat pe burtă, nu putea să aterizeze pe spate?”
Mihail Burcă dixit!
