Da, imediat!...

Proaspăt sosit în România, în anii tulburi ai Primului Război Mondial, în fruntea Misiunii Militare Franceze, generalul Henri Mathias Berthelot constata că trebuie să se adapteze cu repeziciune la realităţile româneşti, pe care încerca să le deprindă din mers.
I-a trebuit însă mult timp să înţeleagă de ce românii spun „Imediat!” şi uită mai apoi că, prin această formulă, s-au angajat, de fapt, să rezolve rapid problema pe care se putea presupune că şi-au asumat-o. Ceea ce a priceput însă, cu timpul, a fost că orice zicere de felul acesta urma să fie însoţită, în mod inevitabil, de o lungă aşteptare, faţă de care, dovedindu-se neputincios, generalul francez se vedea nevoit să o accepte. Şi sfârşise, probabil, prin a zâmbi cu îngăduinţă ori de câte ori era întâmpinat, politicos-ceremonios sau de-a dreptul milităreşte, cu formula „Imediat!”, gândindu-se la cât are de aşteptat.
„Imediat”, îţi spune chelnerul şi uită că mai exişti şi tu la o masă în aşteptarea acelei beri pe care ai cerut-o. „Imediat”, îţi spune funcţionarul, pierdut printre bârfe la o cafea aburindă, care uită că te afli acolo cu o problemă importantă pentru tine. „Vin imediat!”, atârnă scris pe un carton soios la un chioşc de unde trebuie să-ţi iei o pâine. Dar trebuie să renunţi, după vreo 30 de minute de aşteptare… „Uite – îţi zici, în compensaţie – cineva totuşi se gândeşte la silueta mea!” „Rezolv imediat!”, îţi spune, sigur pe el, prietenul pe care tocmai l-ai rugat, nu să mute Marea Neagră din bazinul ei, ci doar să dea vreun telefon sau să-ţi comunice o informaţie vitală pentru tine. Şi timpul trece, iar „imediatul” acela devine doar o stăruitoare întrebare cu privire la sensul exact al cuvântului acesta, pe care îl folosesc toţi, ignorându-l deopotrivă.
Într-o ţară în care ceasul a pătruns târziu, iar activităţile curente au fost socotite timp de secole în cicluri agricole, pe anotimpuri, şi unde ideea de contract, cu termeni precişi şi obligaţii concrete, asumate prin semnătură, ar putea suna ca o înjurătură, mă tem că va trebui să găsim, într-un viitor dicţionar explicativ, un sens diferit acestui magic cuvânt. I-am putea linişti cel puţin pe străini, în faţa cărora, atunci când ni se reproşează că nu am făcut ceva „imediat”, am putea invoca salvatoarele neconcordanţe de traducere!
Tocmai m-a sunat redactorul-şef şi m-a întrebat de articol. „Imediat!”, îi zic. Dar cred că o să-l predau mâine dimineaţă…

Articolul poate fi citit in "Observatorul militar" (nr. 10/14-20 martie 2007), saptamanalul Ministerului Apararii, editat de Trustul de Presa, la adresa: http://www.presamil.ro/

La Atlasul laudat...

Una dintre cele mai reuşite iniţiative ale „academicienilor” de la „Caţavencu” a fost, în opinia mea, realizarea unei ediţii în limba română a celebrului mensual francez „Le monde diplomatique” – o revistă de cea mai bună calitate, care îşi propune să analizeze complexitatea relaţiilor internaţionale şi să prezinte variatele şi dificilele probleme ale lumii actuale, abordând subiecte de un real interes pentru numeroase categorii de cititori.
Ediţia în limba română a revistei franceze se adaugă, astfel, celor peste 30 de ediţii care apar simultan în tot atâtea limbi de pe mapamond, oferind o viziune proprie asupra principaleor evenimente care se petrec pe scena internaţională.
Primul Atlas realizat de revista „Le monde diplomatique” a apărut în anul 2003, s-a vândut în peste 400.000 de exemplare şi a fost tipărit în opt limbi. Succesul cunoscut atunci i-a convins pe cei din redacţia mensualului francez că o asemenea întreprindere trebuie reluată şi, la numai trei ani de la prima ediţie, acum şi graţie parteneriatului încheiat de „caţavenci” cu editorii francezi, cea de a doua ediţie a Atlasului „Le monde diplomatique” este disponibilă şi în limba română.
Ignacio Ramonet, directorul publicaţiei franceze, arată, într-un inspirat cuvânt înainte, intitulat „Teatrul lumii”, că necesitatea de a dispune de numeroase informaţii din domenii diverse (economic, social, politic, cultural, ideologic, militar, ecologic ş.a.) – care nu pot fi oferite, deşi ne aflăm în plină eră comunicaţională, nici de presa cotidiană, nici de radio şi televiziune şi nici chiar de Internet, într-o manieră sintetică – i-a determinat pe cei din redacţia „Le monde diplomatique” să-şi propună realizarea unei lucrări speciale, care consacră un gen jurnalistic desconsiderat – cartografia –, un instrument de lucru întemeiat pe texte şi hărţi a căror concepţie se bazează, ne spune Ramonet, „pe o gândire colectivă aprofundată a echipei revistei”, prin cumularea informaţiilor diverse, obţinute din surse multiple. 75 de experţi şi patru cartografi s-au implicat în acest amplu proiect, structurat în cinci secţiuni: „Planeta în pericol“, „O nouă geopolitică: lumea după 11 septembrie“, „Globalizarea: câştigători şi perdanţi“, „Aceste conflicte care persistă“ şi „Irezistibila ascensiune a Asiei“.
M-am întrebat însă, consultând câteva dintre hărţile şi textele prezentate, cât de corecte sunt informaţiile pe care s-au întemeiat realizatorii francezi ai Atlasului. Şi o să vă dau un singur exemplu, care ne interesează în special pe noi, românii.
În secţiunea a 4-a, intitulată „Aceste conflicte care persistă”, statutul incert al Transnistriei şi conflictul latent care opune această minusculă alcătuire politico-teritorială, nerecunoscută pe plan internaţional, Republicii Moldova nu puteau să scape atenţiei analiştilor francezi. Însă oricine citeşte textul care însoţeşte hărţile din acest capitol şi care are o minimă cultură istorică va avea supriza să constate că „reputaţii” specialişti francezi mai trebuie să treacă pe la şcoală!
„Când a preluat Basarabia, între 1939 şi 1941, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, şi apoi în 1945 – ne spun autorii Atlasului – Iosif Stalin a separat Moldova de Marea Neagră alipind câmpiile Bugeacului la Ucraina, oferindu-i acesteia din urmă un acces terestru la Delta Dunării. (…) Basarabia a fost trecută, între 1918 şi 1945, sub dominaţie românească” (!).
Să le luăm pe rând. Basarabia este ocupată de URSS, în urma ultimatumurilor sovietice din iunie 1940 (deci nu în 1939!), chiar dacă ocuparea unui teritoriu românesc se făcuse în baza articolului 3 al Protocolului adiţional secret al Pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, deşi asupra formulărilor ambigue ale acestui punct al protocolului s-au pronunţat numeroşi istorici români până în prezent. La 2 august 1940, este proclamată R.S.S. Moldovenească, iar la 4 noiembrie 1940, prin decizia Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Ucraina primeşte „cadou” nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei, obţinând, astfel, acces terestru la Delta Dunării. De asemenea, ocuparea teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru de către Armata Roşie s-a realizat progresiv, în cursul anului 1944 (deci nu 1945!), pe măsură ce frontul a înaintat în Moldova, devenind un fapt împlinit îndată după 23 august 1944. Abia Tratatul de pace din 1947 va stabili că frontiera româno-sovietică rămâne cea de la 1 ianuarie 1941, consfinţind inclusiv „cadoul” nesperat făcut Ucrainei în noiembrie 1940!
Basarabia nu avea cum să se afle „sub dominaţie românească” (!) între anii 1918 şi 1945 (cel mult între anii 1918-1940 şi 1941-1944!), dar a vorbi de „dominaţie românească” în Basarabia, în aceşti ani, într-o lucrare tipărită în limba română, după 1989, mi se pare o inepţie de care editorii români ai Atlasului „Le monde diplomatique” sunt principalii responsabili! În aceeaşi „logică”, era firesc să nu fie observată legenda uneia dintre hărţile care înfăţişează evoluţia frontierelor în acest spaţiu geografic, în perioada 1914-1992, care explică haşurile pentru întregul teritoriu al Basarabiei, în 1945, ca… „teritorii recuperate de URSS” (!). Oare ce şcoală trebuie să fi urmat pentru ca aceste „aprecieri” să nu-ţi ridice semne de întrebare fie şi la o primă lectură?
Pot fi de acord că atunci când intenţionezi să realizezi o lucrare de asemenea anvergură, cu o problematică atât de diversă, detalii precum cele semnalate mai sus pot să scape din vedere. Deşi mă îndoiesc că francezii, dacă în Germania ar apărea un atlas cu aprecieri incorecte, din punctul lor de vedere, despre istoria provinciilor Alsacia şi Lorena, ar fi tot atât de neinspiraţi (ca să folosesc un eufemism!), precum editorii români, încât să lase, într-o eventuală ediţie franceză a lucrării germane asemenea grave erori cronologice şi de interpretare istorică! Aşadar, obligaţia celor care s-au ocupat de ediţia română a Atlasului era aceea de a corecta, printr-o notă de subsol, informaţiile eronate cuprinse în ediţia franceză, mai ales într-un capitol care ne interesează în mod direct şi care se dovedeşte a fi unul încă destul de sensibil pentru raporturile actuale dintre România şi Republica Moldova, pe de o parte, şi dintre Rusia, succesoarea URSS, şi România, pe de altă parte.
Restul Atlasului? Să sperăm că e mai bine făcut…

Textul poate fi citit in revista "Spirit militar modern", nr. 1/2007, publicatie a Trustului de Presa al Ministerului Apararii, la adresa: http://www.presamil.ro/